În cursul nopții trecute, după o grea suferință, a plecat la stele ing. Ion Popescu Labă, cunoscut în lumea culturală a Olteniei ca un protector al artelor, al artiștilor de toate categoriile și al ziariștilor slătineni, un filantrop și, mai presus de toate, un iubitor de oameni și un creștin deplin.
Ion Popescu Labă a fost unul dintre cei mai străluciți ingineri metalurgiști de pe aceste meleaguri sudice, iar pe lângă multele sale binefaceri și donații a dăruit terenul pe care a finanțat construcția unei Bisericuțe de Lemn, alături de Liceul „Ion Minulescu”.
Trupul său neînsuflețit este depus la Capela noii Catedrale Ortodoxe de din cartierul Vâlcea, iar mâine, 5 octombrie, cortegiul funerar va fi condus pe ultimul drum către Bisericuța din Lemn sus amintită, unde se va odihni alături de iubita lui soție Delia-Daniela.
La doar 67 de ani, Ion Popescu Labă pleacă în veșnicie, lăsând cu ochii în lacrimi pe fiica sa Roxana și pe fiul său David, alături de care ne aflăm și noi în greaua lor pierdere
Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Redacția Liniei Întâi și Bucur Borcan