(De vorbă cu un român care a condus ferme în Anglia și Irlanda, iar acum cultivă legume cu gust, ca pe vremuri, la Ghimpețeni – Olt)
După zece ani din care mult timp a condus ferme în Anglia și Irlanda, Ionuț Crăciun a renunțat la un salariu occidental și la un trai sigur, pentru a reveni în satul natal, Ghimpețeni, din județul Olt. Aici, a luat totul de la zero, cu un solar și câteva hectare, dar cu o hotărâre rară: să reușească acasă, în România!
Exemplele precum cel al lui Ionuț Crăciun arată că reîntoarcerea acasă nu este o renunțare, ci un act de curaj. România are nevoie de oameni care să nu-și piardă rădăcinile și care transformă dorul în fapte. Susțineți producătorii locali – cumpărând de la ei, creștem împreună.
A fost manager de fermă, în Marea Britanie și Irlanda, coordonând peste două sute de oameni, cu câștiguri materiale foarte bune. Dar inima lui a rămas la Ghimpețeni, în județul Olt. Ionuț Crăciun a renunțat la viața din străinătate ca să construiască acasă, un viitor pentru familia lui și pentru agricultura românească.
Dacă vreți să susțineți fermierii români care muncesc cinstit, mergeți în piețele locale, căutați produsele cultivate de oameni ca Ionuț. În spatele fiecărei roșii gustoase stă o poveste de curaj, muncă și dragoste pentru pământul românesc.
Domnule Ionuț Crăciun, de unde pasiunea asta pentru legumicultură, pentru ceea ce faceți dvs. astăzi și când ați început?
Păi asta au făcut și bunicul, și părinții, de-a lungul timpului. Bineînțeles, la dimensiuni foarte mici… Din asta și-au câștigat existența, în condițiile legilor existente, de-a lungul timpului, în țara noastră. Iar eu, după terminarea Liceului Teoretic din Văleni, am plecat la muncă în străinătate. Am zis, merg acolo să-mi câștig existența… În Anglia…
Și acolo ce-ați făcut, domnule Crăciun?
În Anglia, am început la munca de jos, de la culegător de căpșuni, apoi, am ajuns să conduc utilaje agricole performante, iar, mai târziu, am devenit manager la o fermă. Am avut în subordine în jur de 200 de muncitori zilnic: bulgari, polonezi, lituanieni, ruși… Munceam cot la cot cu ei, dar eram și liderul lor. Am obținut împreună performanțe la care nu mă gândeam. Prin muncă, prin specializare și perseverență, dar și grație câștigurilor consistente pe care le obțineam, în urma eforturilor comune.
Cum vi s-a părut societatea occidentală, Anglia, bunăoară, în ceea ce privește această muncă?
Fermierii din Anglia sunt mult mai organizați decât noi. Sunt mai organizați și mai înaintați în tehnologii de producție, în vânzări, în marketing. Marketingul e foarte bun. Repet, inițial, am fost la o fermă de fructe, de căpșuni.
Și, într-o societate atât de organizată, într-o societate democratică, ca Anglia, cum a făcut față un român foarte tânăr, plecat de acasă, care nu era obișnuit cu asemenea disciplină?
Ne coordona un director de fermă, care era englez. Nu patronul! Patronul nici nu avea treabă cu noi. Personal, nici nu l-am cunoscut. Nici măcar după ce am căpătat acea funcție de conducere. Și am lucrat cu interes, devotament și respect șapte ani la acea companie din Anglia, după care am mers în Irlanda, la o fermă de aceeași natură. Acolo, iar am început de la munca de jos, apoi am devenit manager.
Și câți ani ați făcut activitatea asta?
În Anglia, a fost destul de acceptabil, dar în Irlanda câștigam mai mult: 1300 euro pe săptămână. Dar munceam câte 16-17 ore pe zi. Mentalitatea occidentală e altceva decât mentalitatea noastră. Adică, domnule, te pricepi la ceva, te pun în frunte. Nu pe pile, pe cunoștințe și pe relații, ci direct exact pe muncă, pe inteligență, pe seriozitate. Da, față de ceea ce se întâmplă pe la noi prin țară, acolo șansele sunt altele, pentru cel care vrea să muncească în credință… Chiar dacă nu știi să faci un job anume, patronii de acolo te lasă să încerci, să-ți găsești calea, să te luminezi, într-un anumit domeniu…
Toleranța față de un începător este dublată de fermitatea cu care este tratat acesta, după ce a intrat „în pâine”!, cum spunem noi românii. În Irlanda, am muncit trei ani. Am făcut 10 ani de străinătate, am câștigat foarte bine, deși eram foarte tânăr și nu prea știam să chibzuiesc banii. Nu aveam familie. Dar mi-a venit mintea la cap, după ce a venit pe lume fetița mea, care s-a născut în Irlanda. Mi s-a făcut dor de România și am revenit în patrie, când ea avea doar două luni!
Spuneți-mi când ați decis să veniți în România, cine v-a încurajat? Care a fost pasul decisiv? De ce ați venit acasă, când toată lumea spune, că în România nu se poate trăi?
Eu tot auzisem că se fac proiecte europene în România, când eram în primii ani în Anglia. Și am tot încercat să îl găsesc pe domnul Florin Ciobanu, președintele Asociației Tinerilor Fermieri, ca să reușesc să fac un proiect. Auzisem de la rude, prieteni, cunoștințe din localitate. Am auzit de la cunoștințe că se fac proiecte. Uite, vii în țară și îți dau bani europeni și poți să-ți începi o afacere. Prin 2021-2022, când dumnealui era și consilier al ministrului Agriculturii.
Deci, venirea dvs. în țară a coincis cu nașterea fetiței dvs. Rania Maria?
Da. Și vă spun și de ce… Am văzut, acolo în străinătate, foarte multe cupluri de români care aveau copii. S-au născut copiii lor în Anglia sau în Irlanda sau în diferite țări. Și ajungeau la vârsta unde copiii aveau 15-16 ani și nu mai puteau să se întoarcă. Erau cu trup și suflet țării care îi adoptaseră… Părinții lor, deja trecuți de o anumită vârstă, voiau să vină în țară. Și ziceau: „Bă, trebuie să mergem în România, că ne e dor de țară, dar nu putem din cauza copiilor, că ei nu au niciun viitor în țara noastră!”
Și, atunci, eu am zis: hai să mergem acum, acasă, când e copilul încă mic. Vedem, încercăm, dacă putem să facem ceva, să reușim, să punem o afacere pe picioare. Dacă merge sau nu merge. Și dacă nu, ne-ntoarcem în Irlanda, unde suntem primiți cu brațele deschise, chiar și acum, dacă ar fi s-o luăm iar de la capăt…
Și atunci am venit în țară. L-am căutat pe domnul Florin Ciobanu. Știam de dumnealui, dar nu luasem legătura telefonic. Am mers la biroul Asociației Tinerilor Fermieri din Slatina. I-am spus situația și ce am vrea noi să facem și atunci dumnealui ne-a îndrumat și ne-a informat în legătură cu proiectele. Și așa am reușit să facem ceea e vedeți dvs. aici.
Deci, primul contact în România legat de activitatea dvs. a fost Florin Ciobanu?
Da. Care ne-a arătat pașii spre proiectele europene…
Cu ce ați început, domnul Crăciun?
Păi, am început cu 10 ari de solar, că așa era atunci… Asta era minimum pentru a putea beneficia de acest proiect. Plus legume în câmp, în jur de trei hectare. În solarii, am avut roșii, castraveți și ardei, iar în câmp pepeni, varză și usturoi.
Fac asta de trei ani și speranțele îmi cresc, de la un an la altul, deși situația politică din România nu pare a se îndrepta curând. Ne-a ajutat foarte mult Asociația Tinerilor Fermieri, pe partea de promovare! Pentru că eu încercam să mă integrez, în Piața Zahana, din Slatina, să pot să vând. Și am dorit, apoi, să ajung și la Piața Volantă. Auzisem că, prin Piața Volantă, îți faci reclamă și apoi te caută lumea, dacă tu ai marfa bună și curată, de calitate. Așa am reușit să mă integrez.
Sunteți considerat, la ora asta, un profesionist în domeniu. De ce? Cum? De ce sunteți așa cotat așa bine pe piață?
Nu știu dacă eu sunt considerat un mare profesionist. Tot timpul, avem ceva de învățat. Încercăm să facem lucruri de calitate. Legume și fructe cu gust.
La ora acesta, ce aveți pentru piață? Aveți vânzare?
Avem roșii, castraveți, usturoi, varză. Și, iată, au început și pepenii… Cu gust, ca pe vremuri. Să știți că da. Vindem! Și vă spun de ce. Pentru că lumea cumpără, chiar dacă puterea de cumpărare a românilor pare a fi în scădere. Noi am încercat să promovăm piața aceasta cu oferte în fiecare săptămână, să atragem clienții la noi ca, ulterior, să ne caute.
Există un fenomen în România al celor care nu produc, dar care vând. Se cheamă „samsari”. E pe cale de dispariție fenomenul ăsta?
În momentul de față, nu. E cea mai mare luptă a noastră și a mea personală. Mai sunt producători care vând, dar mulți își vând în „en-gross-uri” sau în depozite. Așa că vrem și noi să pornim depozitul nostru, ca să nu mai existe treaba asta. Noi nu avem loc pe piață, din cauza samsarilor.
D-le Crăciun, mai plecați în străinătate?
Nu mai plec! Rămân aici. Speranțele mele, ale familiei mele și ale Asociației Tinerilor Fermieri, al cărei președinte este d-l Florin Ciobanu, sunt fără margini. Țara asta a noastră trebuie să intre pe un făgaș al normalității. Mare parte dintre români, harnici, patrioți, frumoși la gând și la faptă, merită să trăiască românește, la standarde echivalente cu cele europene.
Povestea lui Ionuț Crăciun este mai mult decât un exemplu de întoarcere. Este o lecție de curaj, responsabilitate și dragoste de neam. Într-o țară în care agricultura de subzistență moare încet, importurile domină rafturile, iar samsarii legumelor din piețele haotice autohtone, tolerați de autorități, își fac de cap nestingheriți, micul fermier român rămâne ultimul bastion al gustului adevărat. Statul are datoria să-l sprijine, așa cum o fac toate țările civilizate. Nu doar pentru ca el să supraviețuiască – ci pentru ca noi, toți, să avem ce pune pe masă.
Dumitru Sîrghie
Suntem mândri de tine !
Felicitări domnul Ionuț mult succes pe mai departe și eu sunt născută în ghimpeteni și știu pe timpul meu ce grădină făcea bunici și aveam de toate față de alte comune acolo sunt oameni muncitori domnul sa va ajute .