În contextul acuzațiilor publice formulate recent de reprezentanții PNL Olt, potrivit cărora fondurile din bugetul de rezervă al Consiliului Județean Olt ar fi distribuite pe criterii politice, Ionuț Ivan, vicepreședintele instituției, a oferit un răspuns clar cu privire la principiile care stau la baza acestor alocări.
În cadrul unei declarații oficiale, Ivan a subliniat că sprijinul financiar acordat primăriilor din județ este ghidat exclusiv de urgențele administrative reale, nu de apartenența politică a edililor.
„Întotdeauna bugetul de rezervă se îndreaptă către situațiile de urgență majoră pentru activitățile primăriilor. Niciodată Consiliul Județean nu a ținut cont de criteriile politice, ci strict de urgențele care au apărut și astfel ajutorul Consiliului Județean era imperios necesar.”
Această reacție vine după ce liderii PNL Olt au acuzat administrația județeană, condusă de președintele CJ Olt, Marius Oprescu, că ar distribui fonduri publice preferențial către primăriile conduse de primari PSD.
Vicepreședintele CJ susține că rectificările bugetare sunt fundamentate pe documente și solicitări venite din partea autorităților locale care se confruntă cu probleme urgente, fie că este vorba despre funcționarea instituțiilor publice, fie despre acoperirea unor cheltuieli neprevăzute sau urgente în infrastructură și servicii publice.
Dragoș Sîrghie