Luni, 31 mai, la Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman”, a avut loc Colocviul „Istoria în imagini”. Evenimentul a fost inițiat și moderat de către autorul și criticul de benzi desenate Dodo Niță. A fost un motiv în plus de bucurie pentru noi, slătinenii, având în vedere că, Dodo Niță, la origini, este, în cuget și-n simțiri, slătinean de-al nostru. Și este mândru de originile sale…
Mi-a mărturisit că nu a renunțat la visul său de a deschide un muzeu al benzii desenate, în casa părintească din Clocociov, unul dintre cartierele tradiționale, în care a copilărit și celebrul scriitor, critic și istoric literar, Marin Mincu. Chiar dacă prietenul său, Nicolae Pepene, insistă să facă acest muzeu la Brașov, acolo unde acesta a inițiat, cu câțiva ani în urmă, și un festival BD. La această seară culturală de excepție, au participat: Adrian Cioroianu – istoric, jurnalist, eseist, Nicolae Pepene – directorul Muzeului Județean de Istorie din Brașov, precum și Puiu Manu – unul dintre cei mai longevivi, prolifici și talentați creatori de benzi desenate, care va împlini, în curând, frumoasă vârstă de 93 de ani. Cu această ocazie, au fost lansate volumele: „Ferdinand I, Regele cel loial al României”, de Adrian Cioroianu și Andrei Radu, ilustrații de Puiu Manu, „Istoria e cea mai frumoasă poveste în benzi desenate”, cu un scenariu de Marius Leștaru, desen de Puiu Manu, „Istorii din ’89 în benzi desenate”, editor Nicolae Pepene.
Această întâlnire a reliefat, încă o dată, colaborarea fructuoasă dintre cei patru prieteni: Adrian Cioroianu, Nicolae Pepene, Puiu Manu și Dodo Niță, într-un demers tot atât de nobil, acela de a aduce istoria mai aproape de tineri. Talentul moderatorului a făcut ca publicul numeros, prezent în sală, să afle, în profunzime, efortul celor implicați în acest demers și, bineînțeles, proiectele viitoare. Și anume, cum au pornit la acest drum, ce obstacole au întâmpinat, cum și câte dintre speranțele lor s-au împlinit, unde au avut și, mai ales, unde vor avea loc astfel de expoziții BD. Acest gen de expoziție se află, pentru trei săptămâni, și în Piața „Mihai Viteazul” din Craiova.
Cât privește proiectele viitoare, am aflat de apariția vol. II din „Capitanul Ro”, desenat de Puiu Manu, pe un scenariu de Adrian Cioroianu sau volumul „Pâinea Străbunilor “, semnat de Elena Nane (mama actriței Daniela Nane) și ilustrat de același neobosit Puiu Manu. Nu ne rămâne decât să le urăm succes, pentru a ne putea și noi bucura în continuare.
Prof. Elena Sîrghie