Democrația înseamnă dialogul oamenilor cu credințe politice opuse…Păi, după câte văd eu, dialogul mutual dintre PNL și PSD pare mai fructuos decât cel dintre PNL și USR PLUS, partide aliate conjunctural. UDMR, mai șmecher, practică un fel de neutralism diplomatic, în interes de clan și gașcă, profitând din plin de incapacitatea clientelei liberale de a găsi soluții salutare la gravele probleme medicale, sociale și economice ale României…
Țara e pe marginea prăpastiei. Ciuma roz, neomarxistă, reprezentată de USR PLUS plusează, mergând la șantaj cu liberalii, care simt cum le fuge pământul de sub picioare. Sistemul clientelar în acest guvern nu se deosebește de cel al lui Dragnea din PSD, promovările pe criterii strict politice la nivelurile cele mai înalte sunt copy-paste după cele ale ,,ciumei roșii”, sinecurile, nepotismele, amantlâcurile etc. stând la baza tezelor politice ale acestui guvern de hăis, de cea și de marche-arièrre simultan…
,,Reforma” Cîțului a murit mortal, prin deces, sucombând… Iar în spitalele care continuă să ia foc, doctorii sar de la etaj, nebunii lucizi ies pe ușă ca oamenii civilizați, iar pompierii nu știu să facă diferența între Pediatrie și Psihiatrie…
Am sentimentul pe care-l avea Mircea Eliade, la momentul tipăririi celebrei cărți ,,Întoarcerea din rai”: ,,…libertatea de care ne bucurăm e provizorie, iar siguranța e iluzorie. Că, foarte curând, Istoria ne va confisca din nou…” Dacă nu cumva mulți dintre noi suntem, deja, confiscați. Amin!
Dumitru Sârghie