AcasăActualitateIstorie literară • Câteva contribuții la biografia lui Const. Lucreția Vâlceanu

Istorie literară • Câteva contribuții la biografia lui Const. Lucreția Vâlceanu

Informațiile despre poetul și publicistul Const. Lucreția Vâlceanu (n. 1908, Vladimir, jud. Gorj) sunt puține și, adesea, lacunare. A urmat studiile secundare la Colegiul Național „Sf. Sava“ din București, iar, apoi, s-a înscris la Facultatea de Drept a Universității București, pe care a absolvit-o.

Debutează cu poezii și note de lectură în Revista literară a Colegiului „Sf. Sava“ și devine, destul de repede, colaborator al revistelor, Bilete de papagal, Cristalul, X.Y., Revista scriitoarelor și scriitorilor români, Zodiac, Meridian, Viața literară, Floarea de foc, Azi, Cuvântul liber precum și la ziarele Timpul, Dimineața, Sentinela, Stânga și altele.

Citește poezii, în câteva rânduri, la cenaclul Sburătorul și este apreciat de E. Lovinescu și alți câțiva critici. Anunță publicarea unei plachete de versuri, Colivia cu păsări minunate, care, din motive necunoscute, nu s-a tipărit, în România, niciodată.

Remarcabile, iar unele, cu adevărat excepționale, sunt articolele pe care le-a publicat în timpul celei de a doua conflagrații mondiale, în ziarele Dimineața, Santinela, Stânga și Timpul.

Data morții este, încă, necunoscută.

Restitui, aici, un articol, Vorbesc românii de peste Prut1, care este, de fapt, o zguduitoare mărturie a lui Const. Lucreția Vâlceanu, care, în calitate de corespondent de război, s-a întâlnit și a dialogat cu un grup de basarabeni după un an de opresiune și tortură morală și fizică.

Imaginile pe care ni le înfățișează acest publicist talentat sunt, de fapt, secvențe ale unei istorii terifiante, care vor trebui să constituie mărturii, de necontestat, ale unui proces pe care îl așteptăm de atâta timp.

Aceste fapte, întâmplări, orori și grave atentate la demnitatea umană, nu se pot prescrie niciodată de nici un cod din lume.

*

Vorbesc românii de peste Prut

Comuna Roșcani este plină de praf și de motoare.

Abia am sosit la comandamentul brigăzii, când spre mulțumirea noastră, căpitanul Teodoru ne anunță sosirea unui grup de români basarabeni care s-au predat trupelor noastre. Într-adevăr, amabilitatea căpitanului a grăbit întâlnirea noastră cu frații rămași un an de zile sub cotropirea muscalilor roșii. Imediat, am plecat în întâmpinarea lor. I-am întâlnit, nu departe de Comandament, în pridvorul unei case mai înstărite din comună.

Desigur, ochii noștri iscoditori au luat-o înaintea întrebărilor. Grupul românilor basarabeni seamănă cu un grup de cerșetori, cu o ciurdă de vite scăpate din colții lupului. În primul rând, toți sunt desculți. Călcâiele lor au urmele drumurilor pline de glod și al mărăcinilor.

Palmele lor trudite, tot așa. Parcă erau lopeți, nu palme. Ce-or fi muncit oamenii ăștia și cum or fi muncit, de au ajuns cu buricele degetelor ca măciucile?

Dar figurile lor! Obraji ca ceara și supți ca de o boală neștiută. Ochii căzuți în ghioci, de suferință și de noapte. Și urechile, ca foile de ceapă, le dădeau un aspect de lilieci.

Frați români basarabeni, robia voastră s-a sfârșit! Am trecut Prutul pentru asta și murim bucuroși pentru salvarea voastră.

Îi întrebăm de unde sunt. Ei răspund stins, șovăitori și parcă cu teamă. Mai mult îi ghicim, decât îi înțelegem, atât vorbesc de stins în moldoveneasca lor plină de daruri. Sunt din comuna Sculeni, satul Ghermani-Telenești, cale de două ceasuri, spre răsărit, de la Prut.

Povestea lor n-a durat mult, dar a fost copleșitoare. Odată cu plecarea trupelor române din Basarabia, când au năvălit hoardele bolșevice, ei au stat ascunși un timp, la o stână din marginea unei păduri. Acolo au dosit și o panglică tricoloră, icoana și sticla cu aghiazmă de la Bobotează. Cât au stat ascunși la stână? Nici ei nu mai știau. Își aminteau atât că, la apariția lor acasă, le-a și făcut o vizită, întâi Cornu Leiba, primarul satului și al doilea, Cacialov, de la poliție. Cornu Leiba fusese, până la plecarea trupelor române din Basarabia, haham2.

În continuare, ei povestiră că primarul, cum i-a zărit, s-a repezit cu o vargă pe spinarea lor. I-a dus apoi la primărie unde îi aștepta pistruiatul de Ciacalov. Și Ciacalov i-a pălmuit, până n-a mai putut.

– Voi, le striga Ciacalov, sunteți cu boerii, sunteți împotriva noastră.

Ce-or fi înțeles ei prin «împotriva noastră», românii afirmă că nu știu. Le-a rămas atât în cap, că fostul haham, Cornu Leiba, a urlat pisându-i cu o călimară de fier peste fălci.

După aceea, Ciacalov le-a dat câte un formular să-l completeze și să răspundă la întrebările din el. Întrebările erau cam acestea, după câte își mai aduceau aminte:

  1. Ce ești: român, rus, sau evreu?
  2. Ai făcut politică și de care ai făcut?
  3. Crezi în Dumnezeu?
  4. Ești om cu cât de puțină stare?
  5. Ai urât vreodată sau ai lovit pe evrei?

Bineînțeles, ei au răspuns cum s-au priceput, în măsura circumstanțelor. Rezultatul: el, Neculai Răileanu, a fost trimis «cu ordin» la Harkov să muncească pentru o ciorbă de apă murdară pe zi, la binale. Ceilalți, la niște ecluze pe Don. Tot «cu ordin» și tot cu o «ciorbă» pe zi.

Și povestea lor continuă cu același timbru și culoare, ca o sfoară de rufe pe care sta întinsă viața lor de un an de captivitate.

Femeile lor, părăsite, mâneau și dormeau într-o magazie, un fel de coșar de bucate. După o muncă de roabe la Colhozul «model», li se servea dintr-un cazan, instalat în mijlocul satului, după care erau duse soldățește de «tovarășa» Rașela Grünspan, până la magazie, unde se culcau pe jos, la rând ca dobitoacele.

Cât despre copii, ei erau duși la «crescătorii» în Rusia. Câți însă dintre bieții români nu plecaseră în direcții «necunoscute» pentru a nu se mai întoarce. Era de ajuns să te arate cu degetul un evreu ca să nu ți se mai știe de urmă.

Viața românilor era la voia și capriciile atotputerniciei lor. Grupul de români basarabeni lăcrima la umbra tristă a atâtor amintiri.

C.L. Vâlceanu

Note

  1. C[onst]. L[ucreția] Vâlceanu ~ Vorbesc românii de peste Prut în Sânge românesc pentru lumea nouă. Trecerea Prutului. Luptele pentru dezrobirea Bucovinei și Basarabiei. [Volumul 1]. Colecție întocmită în colaborare cu reporterii de război P.P. și îngrijită de Pan M. Vizirescu. București, Editura „Dacia Traiană“, 1942, p. 147-149.
  2. Haham ~ Persoană care se ocupă cu tăierea rituală a vitelor și a păsărilor la mozaici.

Nicolae Scurtu

RELATED ARTICLES
- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments