Biografia prozatoarei, autoarei dramatice, traducătoarei și memorialistei Zoe Verbiceanu (n. 18 septembrie 1893, București – m. 30 decembrie 1975, Calafat) nu e cunoscută, în amănunt, nici de cei câțiva cercetători literari, cărora li s-a încredințat elaborarea unei fișe de istorie literară a scriitoarei Zoe Verbiceanu ce s-a retras, încă din anul 1958, la Calafat.
Aici, la Calafat, a continuat să scrie, să revadă unele manuscrise și să‑și pună ordine în memorii, amintiri și confesiuni.
Încă din anul 1958 îi solicită confratelui său, Cezar Petrescu, un referat necesar completării dosarului de accedere în Uniunea Scriitorilor, deși Zoe Verbiceanu fusese membră a Societății Scriitorilor Români.
În aceeași perioadă adresează o amplă cerere președintelui Uniunii Scriitorilor din România, în care detaliază unele informații despre opera și meritele sale literare, cerând admiterea ei în această prestigioasă instituție culturală.
Însă, conform informației lui Florea Firan1, istoric literar de prestigiu, Zoe Verbiceanu este primită în Uniunea Scriitorilor din România, abia în anul 1972, cu trei ani înainte de a muri.
Se impune o lectură și chiar o relectură a operei și, mai ales, a publicisticii acestei scriitoare atât de înzestrată și de talentată. Eu cred că fiecare scriitor are o anumită oră a lui, iar ora Zoei Verbiceanu, în sfârșit, a sosit.
*
[Calafat], octombrie 1958
Rog pe scriitorul și academicianul Cezar Petrescu să puie referatul său pe cererea mea de primire în Societatea Scriitorilor. Din lista de pe cerere, va constata o neîntreruptă activitate literară a profesoarei
Zoe Verbiceanu
*
[Calafat, octombrie 1958]
Str[ada] Dobrogeanu Gherea, nr. 6, Reg[iunea] Craiova
Tovarășe Președinte,
Subsemnata, Zoe Verbiceanu, vă rog să supuneți comitetului ce-l prezidați, cererea mea de admitere în Uniunea Scriitorilor pe baza activității mele literare de peste 35 de ani, dovedită prin publicațiile depuse la Uniune în 1946–[19]47 și din rezumatul prezent.
În 1922 am publicat comedia Rikki–Tikki–Tavi, reprezentată în 1923 la Teatrul Național din București, precum, tot acolo, s-a jucat în 1931 și traducerea mea din Shakespeare, Comedia încurcăturilor, iar în 1946, comedia Nastratin Hogea.
În 1931–[19]322, revista Viața Românească mi-a publicat o bună parte din romanul Casa cu minuni. Editura3 pentru literatură și artă mi-a publicat în 1940 Baladele lui François Villon, cu un studiu despre viața și opera poetului.
Editura Casa Școalelor mi-a publicat în 1944 volumul de Teatru școlar. Afară de acestea, posed lucrările următoare, inedite: drama Logodnica lui Don Juan (1921), piesa Anacronicii din 1922, comedia Pălăria cu clopoței (1938) și drama în 5 acte Balada soartei din 1953, precum și unele prelucrări din folclorul eurasiatic, circa 200 de anecdote inedite De-ale lui Nastratin și 15 Basme prelucrate sau traduse din folclorul universal.
Nu mai inserez, aci, publicațiile în felurite reviste, cum ar fi studiul Selma Lagerlöf în Adevărul literar și artistic din 1932, Femeia și literatura, conferință difuzată la Radio în 1942.
Vă prezint acest rezumat al activității mele literare neîntrerupte, o autobiografie, plus referatele necesare, sperând că cererea mea va fi luată în considerație și rezolvată de comitetul pe care-l prezidați.
Zoe Verbiceanu
Tovarășului Președinte al Uniunii Scriitorilor Români, București
Note
- Originalele celor două documente, inedite, se află la Biblioteca Academiei Române. Cota
- Florea Firan ~ Zoe Verbiceanu în Profiluri și structuri literare. Contribuții la o istorie a literaturii române. Vol[umul] 2 (M–Z). Craiova, Scrisul Românesc, 2003, p. 330-331 + 1 foto Zoe Verbiceanu.
- Viața Românească din 1930 (nr. 11–12) și 1931 (nr. 1–4).
- Fundația Regală pentru Literatură și Artă.
Nicolae Scurtu