Istorie literară • Const. Lucreția Vâlceanu într-o rarisimă antologie

Printre poeții citiți, apreciați și introduși de Zaharia Stancu în rarisima sa, Antologia poeților tineri¹ (1934), se numără și Const. Lucreția Vâlceanu² (n. 1908, Vladimir, județul Gorj), talentat poet, prozator și publicist, care s-a bucurat de prețuirea lui Tudor Arghezi, Sandu Tudor, Ion Pillat și G. Călinescu.

A colaborat la reviste și ziare de mare prestigiu, precum Floarea de foc, Bilete de papagal, Viața literară, Azi, Stânga, Cuvântul liber și altele.

Grație verbului său scânteietor și persuasiv a fost numit redactor la ziarul Adevărul, în paginile căruia a publicat un însemnat număr de articole, interviuri, note și alte materiale de o reală valoare.

Pregătea pentru tipar o plachetă de versuri, Colivia cu tauri, care, din motive care ne scapă deocamdată, nu a mai fost publicată.

A frecventat, un timp, ședințele cenaclului Sburătorul, unde a citit și a fost apreciat în chip deosebit de însuși E. Lovinescu.

În crestomația literară, amintită aici, Const. Lucreția Vâlceanu figurează cu două poezii, Trecutul și Meșteșugarul de stele ce au fost publicate inițial în revista Floarea de foc.

Aceste poezii surprind printr-un limbaj extrem de nuanțat, printr-o sintaxă poetică singulară și, mai ales, printr-un mod insolit de a concepe universul și cadrul natural.

Se impune să precizez că poeta și pictorița Margareta Sterian a realizat unul dintre cele mai sugestive chipuri ale lui Const. Lucreția Vâlceanu pe care Zaharia Stancu îl reproduce în cartea sa atât de interesant și de «frumoasă».

Restitui, aici, integral, cele două poezii incluse în rarisima antologie, care este, în același timp, și un excelent instrument de lucru.

Trecutul

Trecutul e frumos și printre stupi,
Nucii-amărăsc inima și lumina.
Iarna vine iute tot pe lupi.
Albinele-au cărat în stupi, grădina.
Îngerii ies ca haiducii din apă
Și-un domn plânge lângă melci și sapă,
Plug cât o lăcustă, cânturi de cules
Bădica Traian le-a ascuns după șes.
Cerul dă cu toate păsările jos;
(Parc-ar mai fi copii cu păr de mălai.)
La prânz doina merge-n căruță cu cai
Ca la o secetă-n Dobrogea, Hristos.
Pe câmpul foarte rotund și lunat
(Auzi, stelele se clatină de vânt)
Greierii-ntorc ceasul care-a stat
Și trec oamenii de treabă și de pământ.
Fata aia de orz. Serile vin rar.
Dacă. Râsul nu mai are felinar.
Aduce un ceaslov deschis, cocorul
Și pomul crește mare și deștept.
Poate-ai să-mi găsești și mie piciorul.
Acum adună lucruri ochiul drept.

*
Meșteșugarul de stele

Pârvu-a izbutit o stea ca un prosop.
Gerul intrase ca un bivol în baltă.
Noaptea e înaltă:
Mâna lui Pârvu cel mult cât un plop.
(Carevasăzică nu-i steaua aia
Ce-alunecă pe-o ață și cât gaia.)
A bătut la porți un lup sau mag
Cu chivără și cu obraji de fag.
– Mă, nu mai bate deasupra pe cer,
O cățea latră de parcă bea ger.
Pârvu ferea cu-n băț de pomi și de cuie
(Cu toate că ieșise luna-n cornățel)
Și luase și-un felinar ca o gutuie
Să nu calce ăla pe găini și pe el.
Steaua gata-n floare la geam. Cățeaua
A scos luna din casă cu perdeaua.
Din sârba gardului s-o smuls o blană
C-o săbioară-n cot cât o sprânceană:
Oșteanul, lupul sau episcopul
Când pășea, săpa cu târnăcopul.
Hop peste roata de la car;
S-a lovit cu genunchiul de felinar.
(Știi, cum se lovesc peștii de lună
Și nu sună).
Zăpada umblă prin sat ca o fată
Care nu are nici mumă, nici tată.

*Note

1. Zaharia Stancu ~ Antologia poeților tineri. Cu 55 de chipuri de Margareta Sterian și o postfață de Ion Pillat. București, Fundația pentru Literatură și Artă „Regele Carol II“, 1934, 300 pagini. (Scriitori români contemporani).
2. Const. Lucreția Vâlceanu cu cele două poezii, Trecutul și Meșteșugarul de stele se află la paginile 269–271, la care se adaugă portretul elaborat de Margareta Sterian.

Nicolae Scurtu