Biografia și bibliografia poetului, publicistului și memorialistului Const. Lucreția Vâlceanu (n. 1908, în Vladimir, jud. Gorj) încep să se clarifice prin identificarea unor noi date, știri și informații privitoare la anii de școală, la unele colaborări și la descoperirea unor manuscrise și epistole ale acestui intelectual atât de imprevizibil și original.
Epistolele ce se publică acum au fost trimise poetului și prozatorului I. Valerian, care a condus cu pasiune și eleganță arhicunoscuta publicație, Viața literară (1926–1938), 1941, în paginile căreia au publicat o sumă importantă de scriitori.
Printre cei ce au publicat în coloanele acestei reviste, așa de valoroase, amintim și pe tânărul, foarte tânărul poet și publicist Const. Lucreția Vâlceanu, încă din perioada studiilor liceale la celebrul Colegiu Național „Sfântul Sava“.
Poezia De afară…, impresionează prin ideea centrală, cea a morții și este un sonet din cele mai reușite din punct de vedere al imaginii artistice, reflectând de fapt, un moment tragic din existența autorului.
Cea de a doua epistolă se constituie, de fapt, într-un poem în proză în care autorul își exprimă admirație față de maestrul I. Valerian, atât de receptiv la orice voce poetică ori de unde ar veni.
Există în această epistolă cuvinte, expresii și sintagme cu profunde valențe literare care sporesc farmecul discursului epistolar.
Investigarea bibliotecilor și arhivelor, publice și particulare, ar putea oferi surprize din cele mai însemnate privitoare la existența unui scriitor despre care se știu atât de puține lucruri. Să cercetăm, deci, cu tenacitate.
*
[București, 22 octombrie 1926]
Domnule Director,
Trimit această „bucată verificată“ onoratei d[umnea]v[oastră] reviste spre publicare, dacă domniavoastră o găsește bună.1
Vă mulțumesc,
C. I. Vâlceanu
[Onoratei reviste «Viața literară», Strada Agricultori, nr. 78, Loco].
*
De-afară…
De-afară zorile intrau în casă
Și se jucau pe fața celui mort –
Făcliile strâmbate în suport
Își picurau din ceara lor pe masă…
Suspin-adânc femeia lui în șoaptă
Din vreme-n vreme tresărind ușor –
Copilul șade-alături pe covor
Sculat ca niciodată mai de noapte…
S-aude-un șuierat în depărtare
Ce spulberă tăcerea de mormânt…
De jos copilul de la locu-i sare
Și-ntunecând o clip-apoi lumina
Pe mort l-apucă tainic de veșmânt:
– Tătică, scoală c-a sunat uzina.
C.I. Vâlceanu
Cl[asa] a VII-a Reală
Internatul Lic[eului] „Sf[ântul] Sava“
*
Buc[urești], 7 sept[embrie] [1]931
Str[ada] Vulpache, nr. 19
Iubite maestre,
Epistola mea are, desigur, câteva rânduri și mai multe îmbrățișări. Mă-ntorn și-n piept ți-aduce inima și-o romaniță, coborâte-ntr-o seară pe văi sunătoare, pe când sus pe căciula Parângului, un caval chibzuia frumos în lună și în urmă…
Acasă, doar ziua stau în geamul pe care mă-mbrânceam ca o gutuie și sub care am surprins claponul notarului cu insistențele sentimentale asupra rațelor noastre, căci seara veneau de se culcau sub niște cireși.
La capătul potecii dintr-acolo am scos darul din călimări… și poteca scobora printre vrăbii.
De [i]eri, în ciucurile de lume, amor și cotidian, idealul și dumnealui niciodată, sunt doi plopi negri dup-o perdea, cum sub o frunză de unsoare și de nufăr broasca și steaua.
Și mi-am uitat sufletul afară și-n toamnă, s-ascult mai bine cum degetele stropilor bat de resbel tobele Bărăganului.
Sunt aci câteva rânduri și mai multe îmbrățișări.2
Const. Lucreția Vâlceanu
[Domniei sale domnului I. Valerian, Strada Agricultori, nr. 78, Loco].
Note
- Originalul acestei epistole, inedite, se află în biblioteca profesorului Nicolae Scurtu din București.
- Originalul acestei epistole, necunoscute, se află în biblioteca poetului I. Valerian, București.
Nicolae Scurtu
