Biografia și bibliografia istoricului literar, eseistului și comparativistului Al. Dima (n. 17 octombrie 1905, Turnu-Severin, jud. Mehedinți – m. 17 martie 1979, București) se impun a fi cercetate, cu maximă atenție, spre a-i întregi portretul fizic și creator al unuia dintre cei învățați discipoli ai lui Tudor Vianu.
Instruit și format la Liceul „Traian“ din Turnu-Severin, unde s-a bucurat de prezența unor dascăli, care știau multă carte și care aveau o autoritate științifică de netăgăduit, Al. Dima s-a inițiat, deplin, în tainele lecturii și ale comentariilor literare și estetice.
Încă din timpul studiilor liceale participă la concursul de creație literară „Tinerimea Română“, unde este apreciat și publicat în revista cu același nume.
Lucrarea Despre însușirile frumoase ale poporului roman1 poate fi considerată un autentic precedent, care l-a determinat să continue, în anii studiilor universitare, colaborarea la presa din Capitală și la cea din provincie.
În acest microeseu, deloc didactic, Al. Dima relevă câteva din „însușirile poporului roman“, printre care amintim: religiozitatea, organizarea politică, cultul lui August și al Divei Rome, patriotismul și disciplina de fier.
Evidențiază, prin disocieri fine și exacte, unele figuri emblematice ale poporului roman care s-au impus, pentru totdeauna, în conștiința colectivă a Europei și a lumii.
În finalul acestei lucrări, Al. Dima stabilește câteva similitudini între romani, strămoșii noștri, și români, popor romanic, atât de izolat, ieri ca și azi.
Tânărul Al. Dima surprinde, cu acuitate, ceea ce datorăm poporului roman și ceea ce ne definește ca nație.
*
Despre însușirile frumoase ale poporului roman
Omenirea este formată dintr-un conglomerat de popoare, ce se deosebesc, unele de altele, prin facultăți sufletești și mintale, care în decursul veacurilor au fost des influențate de alcătuirea geografică a țărilor și de mediul social.
Astfel fiind, poporul roman, neputând face excepție de la legea generală, și-a imprimat în sufletul său calități, prin care a putut supune o întreagă lume, făcând un edificiu imens cu temelii sigure.
Printre cele mai de seamă însușiri ale romanilor, putem pune religiozitatea dezvoltată, care mergea mână în mână cu organizarea politică. De altfel este caracteristic tuturor popoarelor antice ca atunci când își plămădesc pentru prima oară o organizație să nu despartă puterea politică de religie.
Din respect pentru credințele strămoșilor și ascultând de autoritățile superioare romanii au introdus pretutindeni cultul lui August și al Divei Rome, făcând astfel unificarea credințelor religioase din timpul imperiului.
O altă trăsătură caracteristică a acestui popor e patriotismul dus până la jertfă în timp de război și o disciplină de fier.
Istoria Romei e plină de exemple de acest fel. Mucius Scaevola, Manlius, Scipio, împreună cu alții populează panteonul roman. În privința disciplinei e de ajuns să citez decimarea legiunii lui Rufus pentru că a fugit de dușmani.
Elanul războinic al romanilor se îngrădește însă de consuli sau împărați, care paralel cu acțiunea de cucerire dau o organizație unică statului. Să nu uităm coloniile și drumurile militare, care au conservat intacte toate provinciile.
Aceeași abilitate politică se poate vedea și în administrația internă a Romei. Fără a ajunge la democratismul lui Pericle, forma de guvernământ a evoluat în sens democratic de la răsturnarea regalității (509) până la imperiu (31 înainte de Cristos).
Patricienii, deși prea îngrădiți în conservatismul lor, au dat totuș[i] drepturi plebei cu măsură și după lungi lupte, nu însă pătimașe ca în Atena, ci duse pe tărâmul legal.
Este și aceasta o însușire rară, pe care a avut-o poporul roman de a pune mai presus de toate iubirea de patrie, iar nu neînțelegerile interne.
Trecând acum la calitățile de ordin intelectual, trebuie să constatăm că romanii neavând prea multe aplicații spre artă și literatură s-au silit, cu toate acestea să producă opere, dacă nu perfecte, ca ale grecilor, cel puțin originale. Abstracție făcând de mișcarea culturală din sec[olul] al II-lea înainte de Cristos, care nu e decât o palidă reflexie a celei grecești, putem aduce mărturie pe Virgiliu sau Ovidiu, creatori de opere nemuritoare, în care fondul legendar este îmbrăcat în forma poeziei elegante.
Îndreptându-și studiile spre laturile practice, poporul roman a ridicat la un nebănuit grad de înflorire științele juridice, care își au epoca de aur în imperiu, când jurisconsulți că Ulpiu, Gaius ilustrează dreptul.
Întreaga organizație modernă e bazată pe această creație exclusiv a poporului roman.
Sintetizând toate însușirile poporului roman, ne putem da seama cum puținii locuitori ai Romei (de la 753) au ajuns să stăpânească o populație de 85 de milioane.
Deoarece originea noastră e romană, vom găsi în sufletul nostru înrădăcinate multe din calitățile vechilor romani.
Respectul de bătrâni, de ordine și legi, iubirea filială de patrie și ospitalitatea sunt darurile Romei.
Alex. Al. Dima
Clasa a V-a, Liceul „Traian“, Turnu-Severin
Notă
- Alex. Al. Dima ~ Despre însușirile frumoase ale poporului roman în Revista Societății „Tinerimea Română“, 3, nr. 5-6, mai – iunie, 1922, p. 30-31.
Nicolae Scurtu
