Un prozator, cu totul special, este și Smarand M. Vizirescu (n. 29 martie 1901, Braneț, județul Olt – m. 8 septembrie 1981, București), care a debutat în prestigioasa revistă Universul literar, în 1922, la sugestia și îndemnul profesorului său, Ovid Densușianu.
Întâia sa colaborare, Imn Fecioarei, o excelentă poezie, este semnată cu pseudonimul Vale, pe care naratorul din Braneț l-a mai uzitat în câteva reviste și ziare, unde i-au apărut unele contribuții.

Prozator, poet, eseist, dramaturg și publicist, Smarand M. Vizirescu a scris și a publicat în reviste și ziare de o aleasă ținută intelectuală și culturală, precum: Universul literar, Viața literară, România literară (înființată și condusă de Liviu Rebreanu), Bilete de papagal, Orizonturi noi, Secolul, Cronicarul, Dacia rediviva, Ultima oră, Revista de pedagogie, Albina, Universul, Ordinea și, desigur, altele.
O parte1 din prozele și poeziile lui Smarand M. Vizirescu au fost adunate și restituite filologic și critic de Radu G. Țeposu, în anul 1987, la Cluj, în arhicunoscuta colecție Restituiri.
O tabletă, insolită și emoționantă, neinclusă în cartea sa postumă, o constituie evocarea orașului Slatina, un topos atât de semnificativ și drag oltenilor și nu numai lor.
Evocarea aceasta, atipică, surprinde prin nararea unor secvențe prin care ne înfățișează orașul Slatina ca un centru eminamente comercial, cum era odinioară.
Nelipsite de interes sunt și elementele pur geografice pe care autorul le cunoaște din copilărie și pe care le potențează cu noi și, chiar, miraculoase valențe.
*
Slatina
Nu știu, n-am mai fost prin Slatina de multă vreme, dar am auzit că cele două dealuri „Grădiștea“ și malul „Cazărmii“, ar fi crescut peste vâlcea acoperind orașul.
Este un mister al locului ca biata lume să nu mai poată ieși niciodată la suprafață. Acolo soarele răsare ca între munți, mai târziu, și apune mai devreme când îl-nghite Oltul, care taie gura acestui tunel. Unii, care s-au ridicat peste malurile acestea, parcă speriați de adâncimea lor, se tot duc și nu se mai uită înapoi.
Și cu toate acestea Slatina ai cărei covrigi se vindeau odată 3 la 5 parale și ai cărei simigii au ajuns ceva, își are destinele ei. O cunosc de pe vremea când desenul și caligrafia erau obiecte principale în gimnaziu (devenit liceu), o cunosc după specificul oamenilor mari și acum după sărăcie.
Călătorul, care ar rămâne în acest oraș, ar străbate ca un fior lumea smerită în așteptarea noutăților. Ispita l-ar face să mai rămână, dacă nu ar prinde de veste că înghițindu-l întunericul își pierde urma. În Slatina se face comerț cu bani, pentru 1 dai 10, fiindcă celălalt nu mai rentează. De aceea singurele monumente de artă sunt casele de bani.
Psihologia negustorului legată de această cheie a vieții, suferind notificările impuse de vremuri, a transformat negoțul de odinioară, care azi se face în cea mai primitivă formă, sau nu se mai face deloc. Lipsit de această viață a comerțului activ, care a ajuns să se facă în mod diplomatic, orașul pare o mină suptă de sărăcie, un Stambul decăzut. Lumea nu știe dacă mai îmbracă sau mai mănâncă ceva, dar am auzit că în starea asta de morții, s-a decis să iese din catacombe. Nu știu de ce, dar parcă mă cuprinde frica nimicului, care își trăiește viața lui!
Și aceasta fiindcă mai aud ș-o muzică cântând, în deal, la prefectură, văd o lume plimbându-se pe străzi și-un Olt mai la vale, cu zvârcolirile lui.
Parcă și lumea veselă are o tristețe și numai soarele mai râde în păienjenișul unei vitrine.
S.M. Vizirescu
Note
- Această evocare, Slatina, se transcrie din revista Bilete de papagal, 2, nr. 445, luni, 22 iulie 1929, p. 3.
- Sm. M. Vizirescu ~ Geapanale. Ediție îngrijită, prefață și notă asupra ediției de Radu G. Țeposu. Cluj-Napoca, Editura Dacia, 1987, 171 pagini. (Restituiri).
Nicolae Scurtu