AcasăCulturăIstorie literară • Noi completări la biografia lui Dumitru Tomescu

Istorie literară • Noi completări la biografia lui Dumitru Tomescu

Informațiile biografice și bibliografice privitoare la itinerarul publicistului, istoricului literar, traducătorului, omului de cultură și memorialistului Dumitru Tomescu (n. 31 martie 1886, Broscani, jud. Mehedinți – m. 5 iunie 1945, Satulung, jud. Brașov) nu sunt, încă, adunate, sistematizate și integrate unui portret complet.

Istoricul literar și publicistul D. Tomescu a participat intens la viața literară și culturală a Olteniei, în special a Craiovei, unde, în decembrie 1905, alături de bunii săi prieteni Const. Șaban-Făgețel și Nicolae Bănescu, înființează revista Ramuri, una dintre cele mai însemnate publicații literare.

Inspirat și îndrumat, permanent, de N. Iorga, care, adesea, și-a făcut simțită prezența în perimetrul cultural al Olteniei prin conferințe, articole, discursuri și alte tipuri de manifestări spirituale, D. Tomescu a fost numit director al Teatrului Național1 din Craiova în mai 1928, iar pe 26 noiembrie 1928 îi încetează delegația și este înlocuit cu Alexandru Lăzeanu.

Epistola, inedită, trimisă lui N. Iorga, se constituie într-un elocvent document de istorie literară, în care D. Tomescu se explică, motivând, în chip real, anumite tergiversări în ceea ce privește reprezentarea piesei lui N. Iorga, Doamna lui Ieremia.

În speranța că lucrurile se vor normaliza, îl invită pe N. Iorga să rostească o conferință cu prilejul premierii piesei amintite aici.

Piesa Doamna lui Ieremia nu a fost reprezentată pe seama Teatrului Național din Craiova nici o dată, iar intervențiile marelui dascăl au rămas deziderate neîmplinite.

*

Direcțiunea Teatrului Național

Craiova

Craiova, 30 octombrie [1]928

Domnule profesor,

Scrisoarea d[umnea]voastră cuprinde un reproș pe care nu-l merit. Uitați că eu mă găsesc aici numai de câteva luni și că în situația grea pe care am moștenit-o, un Teatru fără local, fără decoruri și fără costume, munca mea a trebuit să fie mai mult a unui gospodar, decât a unui om cu preocupări artistice.

Sunt aici de șase luni, dar de abia acum pot să pășesc la realizarea planului meu de lucru. În decembrie sau cel mai târziu în ianuarie vom juca Doamna lui Ieremia, pentru montare am făcut apel la d[omnul] Soare2, și e de prisos să vă mai spun că doresc ca reprezentarea acestei piese să rămâie ca cel mai frumos moment al stagiunii noastre.

Și acum îngăduiți-mi să cred că nu veți rămâne la răspunsul pe care mi l-ați dat și care m-a făcut să sufăr nespus de mult.

Am amânat mereu începerea conferințelor numai pentru că vreau ca ele să fie deschise de d[umnea]voastră.

Cu credința că de astă dată îmi veți da răspunsul pe care-l aștept, vă rog să-mi comunicați prin d[omnul] Comăneanu3 dacă puteți veni la Craiova în ziua de 9 noiembrie.

Al d[umnea]voastră, D. Tomescu

Note

  • Originalul acestei epistole necunoscute se află la Biblioteca Academiei Române. Corespondență primită de N. Iorga. Volumul 320, f. 183r.
  1. Ioan Massoff ~ Teatrul Național din Craiova în Teatrul românesc. Privire istorică. Volumul 6. București, Editura Minerva, 1976, p. 238–242.
  2. Soare Z. Soare (1894–1944), regizor de mare talent, format în școlile celebre ale Apusului. Elev al lui Max Reinhardt.
  3. Remus Comăneanu, artist al Teatrului Național din Craiova, apreciat și prețuit de N. Iorga.

Nicolae Scurtu

- Advertisment -

Most Popular

- Advertisment -