Print this Post


    Istorie literară • O colaborare necunoscută a lui Alexandru Busuioceanu

    Una dintre personalitățile exilului românesc, inconfundabilă și dominantă, totodată, prin tot ceea ce a întreprins, este, desigur, și Alexandru Busuioceanu (n. 10 iunie 1896, Slatina, jud. Olt – m. 23 martie 1961, Madrid), poet, istoric și critic de artă, eseist, publicist și un excepțional dascăl în școlile Apusului.

    Acest intelectual și-a întrerupt și amânat studiile universitare, timp de doi ani, și s-a înrolat în armată în timpul primului cataclism mondial.

    A urmat studii strălucite de aprofundare în domeniul artelor la Roma și Viena, iar din anul 1943 se stabilește la Madrid, unde scrie, publică și activează în cele mai însemnate universități și centre de cultură din Spania.

    După o prodigioasă activitate publicistică, de cercetare și de comentare a artei naționale și europene, concretizată în câteva cărți și albume, fără egal, e absolut necesar să revenim și să identificăm fiecare colaborare a acestui cărturar în presa românească și europeană.

    Astfel, de curând, am identificat un articol, prețios, având ca titlu ~ Un model romantic în teatrul nostru1, în care, pe baza unor lecturi profunde, stabilește câteva filiații și subtile comparații între Ruy Blas a lui Victor Hugo și drama istorică Răzvan și Vidra a lui B.P. Hasdeu.

    Tânărul Alexandru Busuioceanu argumentează, convingător, că dintre toți contemporanii lui B.P. Hasdeu și Mihai Eminescu, pe care îi analizează cu un real discernământ critic, «Hasdeu poate fi socotit cel mai fervent dintre romantici».

    Aprecierile și acoladele critice privitoare la piesele Vlaicu Vodă, Despot Vodă și Răzvan și Vidra demonstrează o foarte bună cunoaștere a teatrului de sorginte romantică.

    *

    Un model romantic în teatrul nostru

    Pentru istoricul literar, cea mai însemnată caracteristică a literaturii noastre din secolul al XIX-lea, rămâne desigur romantismul. Născută în vremea domniei romanticilor francezi, fără să fi cunoscut altfel decât retrospectiv curentele de clasicism ale celorlalte literaturi, înclinată poate spre romantism și prin temperamentul oamenilor de aici, literatura noastră, începând de la inițiatorii de acum o sută de ani, ce se înduioșau de versurile lui Lamartine ori de proza lui Chateaubriand, și până la scriitorii mai noi, care, sub iluzia unui modernism de împrumut, continuă adeseori tradiția vechiului romantism evoluat, a fost străbătută în toate chipurile de aceeași inspirație romantică ce se poate urmări continuu de la o generație la alta.

    E poate un semn al tinereții noastre. Clasicismul e vârsta de maturitate a artei, vârsta echilibrului pe care noi încă n-am atins-o. Într-o vreme când marile furtuni sufletești se traduc prin avânturi de lirism, romantismul e desigur expresia cea mai potrivită temperamentului. Și până acum lirismul a stăpânit mai toată opera noastră literară. Iată de ce predilecția romantică a scriitorilor noștri nu poate să ne mire. E școala vârstei noastre.

    Suntem romantici însă nu numai prin manifestările liricii noastre. Și proza, ca și teatrul sunt născute din același, temperament. Realismul lui Caragiale e aproape singura excepție în toată literatura noastră, prin lipsa și a lirismului și a romantismului. Cât privește teatrul, el e aproape în întregime stăpânit, nu numai de temperamentul dar și de maniera romantică. Teatrul istoric, în afară de teatrul caragelian și de puține piese moderne, aproape singurul nostru teatru, e o creație a romantismului. Nu e nici o literatură în care drama istorică romantică să fi ajuns la acest monopol al scenei ca în literatura românească. De la Despot Vodă și până la Letopiseții d[omnu]lui Sorbul, nu numai că inspirația mai tuturor dramaturgilor noștri s-a oprit la cadrul romantic al cronicarilor (și în toate piesele noastre istorice e vorba tocmai de epoca cea mai exploatată de romantism 1300–1600), dar întreaga construcție a acestor drame a păstrat același model, cu aceleași personagii și cu aceleași sentimente. E drama eroică tipică a voievozilor ce vor să-și salveze țara amenințată de dușmani și în care scriitorii n-au adăugat decât lirismul, analiza psihologică mai realistă, ori retorismul temperamentului lor propriu. E drama pe care o găsim în cea mai fericită sinteză, în Vlaicu-Vodă, dar care rămâne aceeași și în Alecsandri și în Delavrancea, ca și în Chemarea codrului a lui Diamandy, în Letopiseții d[om]nului Sorbul sau în Ringala d[omnu]lui Eftimiu.

    Am ocolit înadins pe Răzvan și Vidra a lui B.P. Hasdeu. Dacă întregul nostru teatru istoric e romantic și prin inspirație și prin manieră, Răzvan și Vidra e cel mai pur model al romantismului. Hașdeu a patronat în vremea luptelor lui literare o întreagă școală a romantismului, pe care nimeni la noi n-a dus-o până la manierismul lui. Era în vremea luptelor cu cei de la Convorbiri. La Iași, romantismul acesta din jurul anului 1870 nu se mai lega de cel mai direct izvor ce hrănise până atunci literatura noastră întreagă. Eminescu iubea mai mult temperamentele învăluite ale liricilor germani contemporani, iar olimpianismul lui Maiorescu era prea tiranic ca să mai poată îngădui și altă admirație decât pentru ceea ce venea din patria lui Schopenhauer. Nu era dar o ruptură sufletească; și la Iași, ca și la București, literatura avea să rămână încă multă vreme tot romantică. Era numai o schimbare de orizont. Căci în vreme ce Junimea se întorcea către romantismul învingătorilor de atunci – era în preajma Sedanului – cei de la București păstrau tradiția romantismului francez care stăpânise și literatura noastră mai veche, Hașdeu se lega altfel de romantismul eroic al lui V. Hugo. Și-n jurul său se dezvolta o întreagă literatură romantică, pe care azi nu o mai citim, dar care atunci avea un cald succes. A fost cel mai manierat romantism din câte am avut. Iar Răzvan și Vidra singura operă ce supraviețuiește din toată producția acelei mode, e poate și singura în literatura noastră ce se poate lega de romantismul tipic al dramelor lui Victor Hugo. Din acest punct de vedere, ea e mai romantică chiar decât Despot-Vodă.

    Răzvan și Vidra e coborâtă de-a dreptul din faimoasa prefață la Cromwell. De la întreaga atmosferă de istorism aventurier ce amintește așa de bine pe Ruy-Blas, de la caracteristicul amestec al sublimului cu grotescul, în care romanticii credeau că au găsit o sinteză a vieții, de la pateticul tiradei și până la cele din urmă amănunte de tehnică dramatică, până la factura versurilor construite din antitezele și artificiile retorice care erau proprii versurilor lui Hugo, totul amintește construcțiile ingenioase dar convenționale ale marelui romantic francez. Hașdeu, un maestru bun când învăța pe alții, era un elev bun când învăța de la alții. Nimic din ceea ce intra în clișeele dramei romantice nu i-a scăpat; nici chiar nobilele avânturi care îl fac azi atât de ridicol pe Ruy Blas ținând în secolul său discursuri pentru libertate, egalitate, fraternitate. La noi, se înțelege, în vremea isprăvilor lui Răzvan era mai greu de vorbit în vocabularul lui Ruy Blas. Hașdeu a găsit totuși și pentru eroul său destule cuvinte răsunătoare, căci în Răzvan și Vidra se găsesc tirade destul de elocvente pentru idealul național, pentru drepturile poporului, la care se gândea și Ruy Blas, și, dacă nu mă înșel, chiar pentru România Mare. Pentru cel care ar avea răbdarea unei comparații mai apropiate, asemănările vor răsări la fiecare pas. În toate încheieturile, piesa aceasta, de altfel foarte îndemânatic construită, își va dezvălui modelul. Alecsandri însuși n-a izbutit niciodată să păstreze atât de perfect maniera lui Hugo. Răzvan și Vidra e cel mai izbutit model în teatrul nostru romantic reflectând de-a dreptul romantismul lui Hugo. Celelalte drame istorice, de mai târziu, se vor desprinde aproape cu totul de maniera acestuia și vor crea o altă manieră, numai puțin stereotipă, dar în unele feluri mai proprie tradițiilor noastre.

    Valoarea piesei lui Hașdeu?

    Fără a putea susține vecinătatea lui Vlaicu-Vodă, care rămâne tipul dramei noastre istorice, ea izbutește totuși să iasă din umbra acesteia. Vremea i-a împrumutat în adevăr, un aer de bătrânețe care de multe ori întoarce în glumă lucruri ce odinioară vor fi părut foarte serioase. Ce vreți? Bătrânețea nu e întotdeauna gravă, e și glumeață. Totuși revedem piesa aceasta atât de demodată, și acuma cu plăcere, și parcă tot ne mai încălzim de planurile îndrăznețe ale Vidrei. E artă în ea? Iată ce e greu de spus. Între definițiile intelectualiste și subtile cu care suntem obișnuiți azi, piesa aceasta bătrână și gătită după moda veche e, parcă nu știu ce cadră învechită și gălbuie pe care o păstrezi în casă cu pietate, o așezi alături de cele mai bune tablouri pe care le ai și nu te gândești niciodată să o compari cu ele. Îți place să o privești și, adeseori, în minte îngrămădești în jurul ei tot ce îți poate aduna fantezia; și o înfrumusețezi, poate nu prin ea, ci prin tine. Sunt astfel lucruri ce nu mai sunt răspunzătoare de frumusețea sau de urâția lor. Ele trec dincolo de vreme. Destul de neînsemnate ca să nu le mai poți măsura prin valori absolute, destul de inofensive ca să nu le poți interzice existența, ele ascund în ele nu știu ce ciudată dibăcie prin care își supraviețuiesc adeseori lor înșile. Răzvan și Vidra e dintre ele. Și poate e în onoarea piesei de voi mai aminti că însuși Ruy Blas, el autenticul, el modelul, el însuși, azi nu se mai bucură de o existență mai glorioasă. Peste amândouă vremea a trecut grăbită.

    Oricum însă, Răsvan și Vidra rămâne un interesant document al evoluției noastre literare. E cea dintâi dramă izbutită prin care literatura noastră se leagă de curentul eroic al romantismului de la 1830. Printre contemporanii săi, Hașdeu poate fi socotit cel mai fervent dintre romantici.

    AL. BUSUIOCEANU

    Notă

    1. Al[exandru] Busuioceanu ~ Un model romantic în teatrul nostru în Revista Societății „Tinerimea Română“, 51, nr. 2, octombrie 1932, p. 43–46.

    Nicolae Scurtu

    Permanent link to this article: https://linia1.ro/istorie-literara-o-colaborare-necunoscuta-a-lui-alexandru-busuioceanu/

    Leave a Reply

    Your email address will not be published. Required fields are marked *