Conform unui comunicat de presă emis de Inspectoratul Teritorial de Muncă Olt, angajatorul nu poate condiționa salariatul să efectueze un test COVID-19, după revenirea în activitate, după izolare, autoizolare sau cei care au fost infectați cu COVID-19.
„Întrucât la nivel național au fost semnalate astfel de cazuri, atragem atenția angajatorilor că nu pot condiționa salariații, care se întorc la locurile de muncă, după ce au stat în carantină pentru că au fost contacți direcți ai unor cazuri confirmate COVID–19, sau au fost pozitivi la testul SARS-CoV-2, după ce au încheiat perioada de izolare de 14 zile de la data primului test pozitiv, să efectueze un nou test pentru a-și relua activitățile profesionale, obligațiile lucrătorilor fiind de respectare a prevederilor legale în vigoare, de păstrare a distanțării și purtarea măștii la locul de muncă.
De asemenea, angajatorii nu pot condiționa prezența la serviciu a salariaților de efectuarea vaccinului împotriva virusului SARS-CoV-2”, a declarat inspector șef, Constantin Cristian Ungureanu.
Dragoș Sîrghie