În luna mai 2021, inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Olt au efectuat 223 controale specifice, atât în domeniul relațiilor de muncă, cât și în domeniul securității și sănătății în muncă.
Domeniile de activitate verificate din punct de vedere al respectării legislației specifice au fost: construcțiile, comerțul cu amănuntul, transportul rutier de mărfuri și persoane și agricultură.
„În funcție de gravitatea deficiențelor constatate, inspectorii de muncă au aplicat sancțiuni contravenționale, constând în amenzi și avertismente, dispunându-se, totodată, măsuri de remediere.
În urma controalelor efectuate, s-au identificat 263 deficiențe, pentru care s-au dispus măsuri de remediere, fiind aplicate 157 sancțiuni, din care 152 avertismente și 5 amenzi, în valoare totală de 77.000 lei.
În luna mai 2021, inspectorii de muncă au identificat trei persoane care desfășurau muncă nedeclarată (agent economic din Schitu, obiect activitate agricultură), agentului economic care le folosea fiindu-i aplicată o amendă în valoare de 60.000 lei”, a declarat inspector șef Constantin Cristian Ungureanu, director ITM Olt.
De asemenea, în cursul lunii trecute, au fost comunicate către ITM un număr de 10 evenimente, soldate cu 10 persoane care au suferit incapacitate temporară de muncă. Cele mai frecvente deficiențe au fost: neplata lunară a drepturilor salariale la data înscrisă în contractul individual de muncă; neacordarea repausului săptămânal și a concediului de odihnă; netransmiterea la termen, în Registrul General de Evidență a Salariaților, a Contractelor Individuale de Muncă și a modificărilor acestora; neacordarea și neverificarea folosirii echipamentului individual de protecție, precum și neefectuarea controlului medical periodic.
Dragoș Sîrghie