AcasăActualitateIulian Stancu – expoziție de artă plastică

Iulian Stancu – expoziție de artă plastică

Consecvent idealurilor sale artistice și de promovare a valorilor culturale autentice, Cenaclul „Arena Artelor” , condus de cunoscutul scriitor Nicolae Zărnescu, l-a scos recent la „rampă” pe pictorul Iulian Stancu.

Aflat la prima sa expoziție personală, găzduită de Biblioteca „Ion Minulescu” din Slatina, Iulian Stancu a arătat iubitorilor artelor plastice că știe să mânuiască acuarela într-un stil cu totul și cu totul original, domnia-sa aflându-se într-o sublimă stare de maturizare artistică.

expozitie iulian stancu 2Au vorbit despre arta sa scriitorii Nicolae Zărnescu (Slatina) și Marian Bărăscu (Drăgășani), apoi directorul interimar al Bibliotecii „Ion Minulescu”, d-l Florin Cârstea, precum și Gina Mâinea, funcționar în cadrul aceleași instituții.

LINIA ÎNTÂI îl felicită pe pictorul Iulian Stancu, așteptând și alte expoziții ale acestui iubitor de frumos, care scrie și poezie, fiind cândva membru al cenaclului „Scaunele”, condus de același talentat scriitor, Nicolae Zărnescu.

Dumitru SÂRGHIE

expozitie iulian stancu 1

Comandat de Partidul Social Democrat - Organizația Județeană Olt. CUI mandatar financiar coordonator 11240017.
- Advertisment -

Most Popular

- Advertisment -

Recent Comments