Despre Ioan Afumelea, din comuna Izvoarele, județul Olt, am scris și cu siguranță vom mai scrie, având în vedere inițiativele sale demne de laudă, de a aduce în memorie lupta înaintașilor săi împotriva regimului comunist, în special revolta consătenilor săi împotriva colectivizării forțate, atunci când, cu mic cu mare, țăranii din Izvoarele au înfruntat cu piepturile goale Securitatea și miliția ceaușiste, venite să radă de pe fața pământului orice urmă de democrație, de libertate și de proprietate. An de an, Ioan Afumelea, cu un mic grup de camarazi anticomuniști din Izvoarele, a inițiat și pregătit așa cum se cuvine, manifestări comemorative și slujbe religioase pentru cei care s-au ridicat atunci împotriva tancului ideologic sovietic, din cauza căruia suferim și astăzi, după trei decenii de democrație originală.
Ioan Afumelea este urmașul fostului deținut politic, Radu Afumelea, unul dintre eroii acelor vremuri, care s-a opus, cu eroism și demnitate, colectivizării comunei sale și implicit colectivizării întregii Românii, fiind una dintre victimele torționarului Ficior, călăul de la Periprava.
Recent, în ziua de 14 septembrie, a.c., Ioan Afumelea a ridicat, în curtea Bisericii Sfânta Treime, din comuna Izvoarele, monument istoric, construit în 1872, de Mihail Izvoranu și Vasilica Dumitru, o troiță, în memoria tatălui său, a tuturor deținuților politici, martiri anticomuniști, precum și a tuturor izvoranilor știuți și neștiuți, căzuți pe toate câmpurile de luptă. Slujba de sfințire a fost oficiată de părintele Gheorghe Crețu, iar cel care a meșterit Troița se numește Ionel Ilcău, zis Calu. Alături de anticomunistul Ioan Afumelea au participat rudele și prietenii săi, cu vederi antitotalitare, printre care Ioana Dinu (sora lui Ioan Afumelea), Onița Stancu, Maria Grigore (fostă Maria Afumelea), prof. Doina Leulescu, dr. Cristian Zorzoliu, col. Victor Epure, președintele Asociației Naționale Cultul EROILOR „Regina Maria”, filiala Olt, dar și Marian Vișan, viceprimarul în exercițiu al comunei Izvoarele. A fost o manifestare de suflet, girată de un om deosebit, cu respect pentru istoria Neamului Românesc, pentru religia străbună și pentru adevărul istoric, privind iadul comunist.
Iată ce ne-a spus Ioan Afumelea…
„Ziua de 14 ianuarie 1961 ar trebui înscrisă cu litere de foc în istoria României. Majoritatea țăranilor din comuna Izvoarele, județul Olt, s-a ridicat împotriva aparatului de represiune bolșevic, care i-a somat pe oameni să se înscrie la colectiv. În urma refuzului categoric al țăranilor de a se lăsa jefuiți de către comuniști, comuna a fost încercuită de soldați înarmați, iar activiștii comuniști, împreună cu securiștii lui Ceaușescu, au arestat un număr de locuitori, dintre care au fost selectați 48 de „dușmani ai poporului”, care au fost trimiși la Penitenciarul Pitești, unde au fost chinuiți, mutilați, înfometați, batjocoriți și bătuți la greu. (…)
Astăzi, foștii securiști, informatori și agenți de securitate sunt protejați de clasa politică, aceștia fiind infiltrați în toate instituțiile statului: dacă te duci la Judecătorie, dai de un securist. La orice minister, există câte-un securist, care-ți răspunde la telefon, care te trage de limbă și apoi te flituiește. În Bisericile patriei, în forurile politice locale și naționale, peste tot sunt securiști și informatori. Cu mască și fără mască. Niște Iuda, niște trădători ai neamului Românesc. Copie la indigo după Iuda Iscarioteanul.
România se scufundă din cauza lor. Ei trag țara în jos, sunt aplaudați… Ei țin mizeria sub preș, administrând și întreținând dezastrul economic și moral al României…”
Dumitru Sârghie