«A venit timpul să spunem adevărul despre acest individ incompetent, corupt și mincinos:
• A înșelat cetățenii comunei, dar și pe cei din județ, prin achiziționarea de cereale, uitând și până în prezent de plata acestora. Acest fapt a fost relatat și de TVR Craiova (în cadrul emisiunii „D-ale lui Mitică”);
• A reușit să obțină mandatele de primar (model Ștefan Gheorghiu) prin mituire cu cadouri.
De exemplu:
– înainte de ziua alegerilor, deținând o moară în localitate, pregătea colete (1 dublu mălai, 1 dublu făină, 2 litri vin și o jumătate de miel), pentru a le oferi familiilor cu mulți votanți;
– la vârsta de 65 de ani a obținut al treilea mandat, fiind deja „un produs expirat”, nereformat, prin promisiuni fără acoperire, care la ora actuală se confirmă.
Aș avea și eu câteva întrebări, pe care le adresez tovarășului secretar-adjunct, Taifas:
– Cum a reușit să devină proprietar pe suprafața de 0,65 ha teren arabil, obținut în mandatul de primar 2000-2004?
– Cum a devenit moștenitor legal al decedatului Nicu Mozoc, beneficiind de toate drepturile de la Societatea Unirea? Nu cumva prin abuz de funcție?
– Cum a reușit ca, în ultimul mandat, să cumpere o moară de cereale de la Executorul Judecătoresc?
– Cum a reușit să dețină, la ora actuală: o casă modernă în localitatea de domiciliu, un apartament și o garsonieră în Slatina, 4 mașini de teren – mărci străine, două TIR-uri care tranzitează Uniunea Europeană și 3 cavouri de veci?
Tovarășul Taifas ar trebui să răspundă în fața legii (ANI) și a cetățenilor comunei pentru următoarele fapte comise:
– De ce în perioada 2008-2012, fiind consilier local la Consiliul Local Vâlcele, deținea și funcția de manager al Spitalului de Psihiatrie Cronici Schitu-Greci?
– De ce în perioada 2000-2004, fiind manager la SC Elita SRL Drăgănești, deținea și funcția de primar al comunei Vâlcele?
– De ce tratarea izlazului comunal împotriva căpușelor s-a făcut în luna noiembrie a fiecărui an din mandat, tratament aplicat de 2-3 indivizi cu pompa manuală? Halal specialiști!
– De ce adunările populare anuale se fac la barul personal?
– De unde sunt achiziționate buncărele de cereale și dalele de pavat din curtea morii?
– De ce lucrările la târgul săptămânal se execută fără autorizație de construire, deși lucrarea este efectuată pe domeniul public al statului?
– De ce în timpul campaniei electorale caută indivizi care să le dea foc la casele și mașinile contracandidaților săi, pentru a-i intimida?
Se pricepe de minune să-i acuze pe alții și să critice realizările altora. Eu nu am ce să răspund în fața acestui om, ci pot doar să aduc niște lămuriri cetățenilor din Vâlcele:
• Legat de târgul săptămânal, îi reamintesc lui Taifas că, încă din primul meu mandat de primar, s-au efectuat lucrări la acest târg și anume: camera de paznic, mese, alei asfaltate, iluminat, gard împrejmuitor. Toate aceste lucrări au fost realizate cu bani din încasările din târg, nu ca el, din bugetul local, pentru că acum încasările sunt minore.
Dar, probabil, tovarășul Taifas nu-și mai amintește de muncitorii care lucrau la târg, fiind prea ocupat de moară, vecină cu târgul!
• Cât despre heleșteie, este adevărat că, în mandatul 2008-2012, am amenajat 3, în puncte diferite ale comunei, pentru adăpatul animalelor, neavând altă sursă de apă. Dar în mandatul cui au fost acestea distruse de ploile torențiale? Nu cumva în mandatul tovarășului Taifas?
Să nu facă pe lupul moralist, pentru că în loc să se ocupe de problemele comunei, umbla pe la executorul Judecătoresc să-și recupereze, din nou, moara de mălai și făină, dar și să depună dosare penale împotriva foștilor săi contracandidați!
Taifas, las-o baltă! Nu mai grăbi darea în funcțiune a morii de făină și mălai că pui lumea pe gânduri! S-au prins și alegătorii comunei, că doar i-ai înșelat de trei ori!
Ar trebui să vorbim mai bine despre realizările tovarășului secretar Taifas, în acest mandat: ZERO!
Taifas nu a venit la putere, la vârsta de 65-68 de ani, cu gândul de a realiza ceva pentru comunitate. Să fim serioși! Dovada este și programul de lucru pe care îl are în primărie!!!
DAR TOTUȘI, SĂ NU FIU EGOIST. SĂ REAMINTESC ȘI REALIZĂRILE SALE:
– A băgat în faliment două societăți agricole: Oltina și Crina – Bărcănești;
– A băgat în pușcărie un medic;
– A izgonit din comună un medic veterinar și doi șefi de post de la Poliția din comună;
– A învrăjbit locuitorii comunei, în stilu-i caracteristic, de propagandist PCR;
– A angajat copiii, finii, nepoții, lipitorii de afișe atât la Primăria Vâlcele cât și la Spitalul Schitu-Greci.
Acesta este tovarășul Taifas. Se scuză și se justifică că nu a putut avea realizări din cauza datoriilor, dar angajează non-stop. Când minte și când este serios?
Prin intermediul dvs., aș vrea să-l întreb ce înseamnă:
– Lucrări neexecutate;
– Cereri de plată depuse la Ministerul Dezvoltării și nedecontate;
– Își mai duce aminte, la depunerea jurământului (iunie 2012)? A fost măcar în stare să întrețină ceea ce am construit eu, la nivel comunal?
CARACTERUL LUI MINCINOS, CORUPT ȘI INCOMPETENT REIESE ȘI DIN INTERVIUL SĂU DAT ZIARULUI DVS.
Stimați locuitori ai comunei Vâlcele!
Știați de ce se implică tovarășul Taifas în societățile agricole de pe raza comunei? Vă spun eu!
Fiind un „petic vechi”, care știe că nu se poate reforma, își pregătește terenul, asigurându-și materia primă pentru darea în folosință a morii, pe care, din dragoste, a pierdut-o și pe care acum a recuperat-o cu sudoare!
Referitor la traseismul politic, îi reamintesc tovarășului Taifas, dacă cumva a uitat (fiind internat și pensionat în cadrul Spitalului Schitu-Greci) că el a venit în PDSR de la ApR, aceștia primindu-l în partid din milă.
În anul 2012, mi s-a propus să candidez din partea PSD, întrucât tovarășul Taifas are o vârstă înaintată, fiind deja pensionat. Însă, la Congresul PSD de la București, tovarășul a căzut în genunchi la d-l Dan Șova, plângându-se că nu mai are bani de pâine.
Și ca să fie răsplătit pentru efortul depus, ca lipitor de afișe pe Colegiul VI Drăgănești, unde d-l Șova a candidat, a fost acceptat el, pentru a candida la alegerile locale.
Dar acum d-l Șova nu mai este. Deci nu mai are cine să-l susțină moral și material!
În final, îi transmit tovarășului Taifas, prefăcutul și mincinosul, să plece la pensie, să lase comunitatea pe alte mâini care vor să facă ceva! Pentru că el, cât a stat primar, în loc să facă ceva în comună, a căutat doar să-și acuze fostul contracandidat și să-și pună deoparte pentru zile negre.
Îi recomand lui Taifas să nu mai mintă și să nu mai manipuleze cetățenii că el va face minuni în câteva luni de mandat! Nu a realizat nimic în trei mandate, dar în trei luni de zile!
Vorba proverbului: „Porcul nu se îngrașă în ajun de Crăciun!”
Tovarășe Taifas, ai fost un „petic vechi” de la începutul începutului și vei rămâne un „petic vechi”!
ION BIRIN»