AcasăActualitateLa 20 de ani de la plecarea Seniorului Corneliu Coposu

La 20 de ani de la plecarea Seniorului Corneliu Coposu

11 noiembrie 1995, orele 9 și 20 de minute. Inima Seniorului se oprește. Seniorul primește îmbrățișarea eternității.

S-a născut în 1914, practic odată cu glonțul de la Sarayevo, care a declanșat primul război mondial și ne-a părăsit în 1995 la doar câțiva ani de la prăbușirea comunismului în Europa.

Se spune că Secolul 20 a fost “ unul scurt și urât”. Scurt pentru că acest secol (în spiritul lui) a început cu glonțul de la Sarayevo (1914) și s-a încheiat în 1989, odată cu prăbușirea comunismului în Europa. Urât pentru că cele două războaie mondiale au provocat zeci de milioane de victime, iar o sărăcie cumplită a marcat primii circa 10 ani după fiecare dintre ele. Acestui secol „scurt și urât” a trebuit să-i facă față Corneliu Coposu.

corneliu coposu
foto romanialibera.ro

Sfârșitul Primului Război Mondial, nouă, românilor, ne-a adus „Marea Unire” și România Mare. Asta înseamnă că în copilărie și adolescență Corneliu Coposu s-a bucurat de întreaga efervescență socială și politică declanșată în țară, ca urmare a marelui succes, făurirea României Mari, care ne-a înnobilat ca națiune, după Primul Război Mondial. A urmat cel de-Al Doilea Război Mondial, cu efecte catastrofale pentru poporul nostru.

S-a destrămat România Mare, țara a fost copleșită de comunism, în închisori s-a stins elita românească, viața tradițională și așezată a țăranilor s-a destrămat sub ucigașa lovitură a colectivizării.

Ca urmare a industrializării forțate s-a destrămat și viața orășenilor, care s-au trezit invadați de forța de muncă necalificată venită din ruralul colectivizat. Formidabila răsturnare de situație datorată comunizării țării sub presiunea Armatei Roșii, l-au trimis pe Corneliu Coposu în închisorile comuniste în care a zăcut 17 ani.

A urmat marea criză economică din anii ‘80, care a dus la prăbușirea comunismului. Iată că acest secol „scurt și urât” a fost deosebit de solicitant pentru fiecare român, implicit și pentru Corneliu Coposu. Să treci prin asemenea răsturnări de situație și să păstrezi un drum ferm este foarte greu.

Corneliu Coposu a fost supranumit Seniorul tocmai pentru faptul că a reușit să țină drumul drept. L-a ajutat morala creștină, din păcate, părăsită de mulți români în perioada ateismului comunist. Deviza lui a fost scurtă: „Să nu furi, să nu minți, să nu ucizi, să-ți iubești aproapele!” În ultima apariție publică (3 septembrie 1995), Seniorul a afirmat că dacă ideile pentru care el a luptat toată viața triumfă, dispariția sa „nu este semnificativă”.

După prăbușirea comunismului, ca urmare a unei mentalități dominate de ateism și imoralitate, societatea românească a eșuat într-un capitalism de cumetrie care a plasat țara într-o situație chiar mai rea decât cea din perioada comunistă.

Se pare că a venit totuși vremea ca ideile Seniorului să triumfe. Azi, devin imperative lichidarea corupției și schimbarea clasei politice. Adică lichidarea capitalismului de cumetrie care ne-a otrăvit viața în ultimii 25 de ani.

Dacă aceste idealuri vor fi atinse, dispariția Seniorului devine într-adevăr nesemnificativă. Pentru că astfel ideile pe care el le-a slujit toată viața, vor reînnobila societatea românească. Doamne ajută!

Ioan Paul Popescu

2 COMENTARII

  1. Din păcate, noi, urmaşii lui Coposu nu am reuşit nici atunci în 1996 să revitalizăm societatea, să-i creeăm un nou drum, şi nici acum.Trădătorii s-au aflat printre cei care erau, chipurile,admiratorii şi , mai mult,prietenii lui Coposu. Dumnezeu să-l odihnească!

    • Tradatorii nu erau tradatori,erau simple lichele ,fosti turnatori infiltrati de securitate in PNTcd si santajati.Acum fac tot jocurile securitatii pozand in victime sau mai nou in promotori ai monarhiei prin calul troian Duda.

Comments are closed.

- Advertisment -

Most Popular

- Advertisment -

Recent Comments