Azi, 22 octombrie a.c., Partidul Social democrat – Filiala Olt și-a depus listele de candidați pentru Parlamentul României. Așa cum, de fapt, am mai consemnat, social-democrații au ieșit la „bătaie” cu Stănescu Paul (secretar-general al PSD central) și cu actualul senator Mirea Siminica – ambii candidați la Senatul României. La Camera Deputaților, pe lângă deputatul în exercițiu Marius Iancu, PSD vine cu trei nume noi: Cătălin Grecu, Florin Barbu și Adrian Chesnoiu.
Prezentăm, mai jos, declarațiile domnilor Stănescu Paul și Oprescu Marius (președintele CJ Olt).
Chiar dacă murim jumătate din această țară, președintele vrea alegeri!
«Partidul social-democrat are trei direcții clare: Sănătatea, Educația și, pe același palier cu cele două, Nivelul de trai al tuturor locuitorilor țării noastre, indiferente de categoria socio-profesională din care fac parte. PSD a demonstrat, de fiecare dată, că știe să gestioneze țara. Așa cum știți, am fost în top trei la nivelul Europei, privind creșterea economică, puterea de cumpărare a crescut cu peste 25%, PIB-ul României – cu 40%. De câte ori a guvernat dreapta, dacă vă aduceți aminte, ne spunea despre luminița de la capătul tunelului, ca să strângem cureaua și, în ultimă instanță, prin 2010, un președinte a reușit să taie și salariile și indemnizațiile și, dacă nu era Curtea Constituțională, tăia și pensiile.
Ce a făcut la putere Dreapta? Ce a făcut la putere stânga? Lucrurile sunt evidente pentru toți…
Astăzi, pentru că suntem în preajma alegerilor parlamentare, așa cum știți, președintele PNL, Klaus Iohannis, ne-a spus și aseară, că vrea alegeri pe data de 6 decembrie. Prin urmare, nu cred că se gândește la sănătatea românilor, ci are un singur scop: alegeri generale pe 6 decembrie. Mai în glumă, mai în serios, chiar dacă murim jumătate din această țară, președintele vrea alegeri. Vrea alegeri, pentru că a văzut clar că în toate sondajele de opinie PNL se prăbușește și vrea cât mai repede alegeri, fără să țină cont de absolut nimic, nici de sănătatea românilor.
Am convingerea că românii vor vedea ceea ce se întâmplă și PSD va câștiga alegerile. Prioritatea PSD sunt oamenii și numai oamenii.
Privind lista candidaților noștri pentru alegerile parlamentare, în primul rând aș vrea să mulțumesc unor colegi care nu mai sunt pe listă astăzi sau pe locuri eligibile. Vreau să-i mulțumesc prietenului meu, d-l senator și medic, Renică Diaconescu, pentru activitatea pe care a avut-o în Parlament, ca vicepreședinte al Comisiei de Sănătate. Vine o vreme când mai schimbăm lucrurile… Mai mult de 50% din lista pentru parlamentare, la nivelul județului nostru, s-a schimbat, sunt oameni tineri pe care-i cunoașteți.
De asemenea, vreau să-i mulțumesc și fratelui meu, Alexandru Stănescu, care a fost unul dintre cei mai buni președinți ai Comisiei de Agricultură. A fost foarte apreciat… Nu pot să-i mulțumesc d-lui deputat Ciocan, chiar regret că a fost pe lista PSD.
Am o mare bucurie, pentru că mai tinerii mei colegi sunt foarte apreciați de către cetățenii județului Olt.
Partidul Social Democrat merge singur la aceste alegeri, fără a face alianțe politice, la nivelul județului Olt și la nivelul întregii Românii.»
Marius Oprescu, președinte PSD Olt:
Vrem să trimitem în Parlament oameni care să fie aproape de actul legislativ, dar în același timp să fie conectați foarte bine în teritoriu
«PSD Olt a încercat, întotdeauna, să trimită la București o echipă de profesioniști. Nu am reușit întotdeauna. Am căutat să trimitem oameni care să fie aproape de actul legislativ, dar în același timp să fie conectați foarte bine în teritoriu, pentru că legile pe care le aprobi în Parlament trebuie să fie bine racordate la nevoile cetățenilor.
Și cum noi aveam un program de guvernare locală, pe care ni l-am asumat cu toții, încercăm să trimitem în Parlament o echipă de profesioniști, de oameni care să știe ce au de făcut, astfel încât noi să ne putem pune în aplicare programul de guvernare locală și, în 2024, să venim în fața cetățenilor cu programul realizat.
Listele noastre, atât la Senat, cât și la Camera Deputaților arată că am încercat să îmbinăm experiența deja acumulată din mandatele anterioare, atât în administrația publică locală sau din alte domenii, dar și activitate parlamentară, bineînțeles și cu oameni noi, cu oameni tineri, schimbând, în același timp, oameni care nu au mai corespuns sau care nu și-au mai dorit să fie pe liste. Oamenii noștri sunt foarte bine apreciați în comunitățile din județul Olt.»
Dumitru Sârghie
DAN CIOCAN E UN PAPAGAL PROST