Primarul comunei Izvoarele, d-l Florian Constantin, este un om de bună-credință, cu spirit de jertfă întru binele comunității care l-a ales în fruntea ei. A preluat, în vara anului 2012, o administrație grea și grav deteriorată de fosta conducere a Primăriei Izvoarele.
Deși a întrunit sufragiile unei majorități confortabile, candidat fiind pe listele PSD, Florian Constantin a trebuit să înfrunte și să suporte, cu stoicism, atacurile subversive și provocările venite din partea fostei caracatițe care se lăfăise ani de zile în fruntea comunei, fără să lase ceva bun în urma ei…
Încet, încet, faptele noului primar au prins contur, vechile litigii legate de anumite plăți către unele societăți, pentru lucrări neexecutate sau neconforme, s-au rezolvat în favoarea comunității, personalul din primărie fiind înlocuit, prin punctele esențiale, în administrația Izvoarele instalându-se seriozitatea și legalitatea.
Totuși, în ciuda climatului pozitiv pe care l-a instaurat noul primar, comuna Izvoarele este bântuită de un sindrom care vine din istorie: acela al bandelor de hoți, care fură din agoniseala țăranilor și care – în timpurile de azi – și-au perfecționat metodele de furt, victime căzând înșiși primarul și viceprimarul comunei Izvoarele.
Demersul primarului Florian Constantin de a înființa, la Izvoarele, un post de jandarmi, s-a oprit undeva la Prefectură, bandele de tâlhari jefuind, fără teamă, și lăsând în urma lor oameni disperați pe care nu-i mai apără nimeni.
În rândurile de mai jos, primarul Florian Constantin trage un semnal de alarmă, având în vedere escaladarea acestui fenomen, care a căpătat o mare amploare, având legături și ramificații peste tot: în Ipotești, Osica, Frunzaru, Vâlcele, Șerbănești, Crâmpoia, Stoicănești, Văleni, Seaca…
TRAG CA UN BOU LA CAR ȘI, CU AJUTORUL DOMNULUI, VOI DUCE CARUL ÎN DEAL
D-le primar, ce ați mai rezolvat cu litigiile privind anumite investiții din comună și ce investiții noi ați mai realizat?
Investiții s-au făcut multe, iar despre litigii, pot să vă spun că eu n-am fost niciodată pentru judecăți și certuri. Însă am fost presat să mă apăr și atunci au început tot felul de litigii și de judecăți. În momentul în care oamenii au înțeles că trebuie să-și facă treaba, s-a stins orice litigiu.
Eu am venit aici pentru a face treabă, n-am venit pentru mine. Oamenii au început să înțeleagă acest lucru. Pentru că, la început, spuneau că sunt și eu la fel ca și ceilalți, că vin un an doi și fac ce fac, apoi trag pentru mine. Ei, nu e așa… Eu am venit aici pentru comunitate și oamenii au văzut această stare de fapt.
Eu văd lucrurile altfel. Nu am venit să-mi bat joc de dragostea oamenilor, de speranțele lor în mine. Iar eu nu pot să fac altceva. Trag ca un bou la car… Se mai rupe osia, se mai rupe proțapul dar, cu ajutorul Domnului, voi duce carul în deal. Deja lucrurile au început să meargă…
Referitor la litigii, în luna august am mai băgat 1500 m de țeavă în pământ, așa cum trebuie, iar acum urmează să ne apucăm de căminele de apă în Alimănești. D-l vicepreședinte al CJ Marius Oprescu mi-a promis că ne va aloca anumite sume de bani pentru apă. Și ca atare trebuie să ne facem treburile. Eu n-o să semnez nicio situație de plată, niciun document, până nu sunt lucrările făcute.
Tot cu ajutorul Consiliului Județean, împreună cu d-l Dima de la Coteana, am avut un proiect pentru asfaltarea unui drum care leagă Izvoarele de Coteana. Deja s-au asfaltat 500 de metri, s-au făcut și șanțurile. Un lucru foarte bun pentru noi, pentru că este un drum important la ieșire din sat.
Am început lucrările la parcul comunal. Am băgat umplutură, pentru că, dacă îl făceam la nivelul inițial, acum era apă peste tot. Ne-am ridicat cam un metru și acum este așa cum trebuie să fie, nu reține apă. Avem, de asemenea, patru proiecte, împreună cu un domn proiectant de la Cluj pentru regularizarea și dalarea Pârâului Iminog, împotriva inundațiilor, pe o rază de 6200 de metri. Aceste proiecte sunt pe fonduri europene și sper să le reușim.
Vrem să inaugurăm și noi o piață comunală, un fel de târg care să se desfășoare sâmbăta, pentru că la Vâlcele este duminica. Locația acestui târg va fi undeva la urcare în satul Alimănești.
PRIORITATEA NUMĂRUL 1: ÎNFIINȚAREA UNUI POST DE JANDARMI
D-le primar, aveți investiții dar, cu siguranță, aveți și probleme. Care ar fi problema numărul 1 a acestei comune?
În 2012, când am venit la primărie, am făcut demersuri pentru înființarea unui post de Jandarmerie, pentru că era presiunea prea mare în comuna asta cu furturile. Mi-a fost aprobată această solicitare de București, însă aici la Olt a căzut. Nu știu ce s-a întâmplat. Am înțeles că a avut întâietate comuna Deveselu, pentru că acolo avem Scutul Antirachetă și acele investiții masive.
Recent, am avut o discuție cu d-l prefect al județului, d-l Silviu Neacșu, și mi-a zis că n-au mai fost semnalate furturi în ultimele două săptămâni. Eu cred că n-au fost semnalate, dar asta nu înseamnă că n-au existat. Dar la noi aici e haiducie pe față. Săptămâna trecută, joi seara, mi-au furat jumătate din porumbi. Viceprimarului i-au făcut „curățenie” pe pământul din Călmățui, i-au tăiat tot. Sunt multe cazuri, dar oamenii, de supărare nici nu mai vin să spună. Dar voi strânge toate plângerile să le vadă și d-l prefect.
Solicitarea noastră a fost de a înființa un post de jandarmi pe raza comunei Izvoarele, cu eficacitate pentru toată zona. Pentru că fenomenul nu este doar aici la noi, legăturile sunt cu toate comunele învecinate, sunt adevărate bande. Hoții au legături peste tot: în Ipotești, Osica, Frunzaru, Vâlcele, Șerbănești Crâmpoia, Stoicănești, Văleni, Seaca…
Aici, la noi, această îndeletnicire se trage din timpuri de mult apuse. Aici, la noi, când eu eram copil, furtul se privea ca o virtute. Însă, atunci măcar se fura de la CAP, de la IAS… de la comuniști. Era Boianu atât de mare, că aveau de unde să fure. Am stat de vorba cu oameni foarte bătrâni și-mi spuneau cum furau de la boieri cergă, aba, grâu, boabe… Această haiducie s-a transmis până în zilele noastre… Sunt oameni pe care tot timpul îi găsești în cârciumă, oameni care nu lucrează, dar care, totuși, au bani. Păi ei de unde fac ei bani?
Aceasta ar fi prioritatea numărul 1 pentru comuna noastră! Înființarea unui post de jandarmi, pentru că s-a dus vestea de noi că am fi o comună de hoți, o comună paria a acestui județ. Dar, pentru că întotdeauna există un dar, eu vă spun că sunt și foarte mulți oameni muncitori. Dacă vedeți ce oameni muncitori, ce construcții și-au ridicat, nu vă vine să credeți! Familii de tineri frumoși și muncitori, pe care le tulbură niște netrebnici, specializați în furturi.
AVEM MULȚI COPII FOARTE TALENTAȚI ȘI FRUMOȘI
Despre tradiție și cultură se mai poate vorbi în Izvoarele?
Avem Clasa de Dansuri Populare. Chiar acum, în octombrie, avem un concurs pe cinci județe cu cea mai bună clasă de dansuri populare. Fac și eu parte din această formație de dansatori, sunt coechipier. În momentul când sunt între copii mă simt ca ei și le mulțumesc că m-au primit în mijlocul lor. Avem – de asemenea – pe d-l Pintea de la Școala Populară de Artă, care ne sprijină foarte mult. Avem copii foarte talentați.
Încercăm să facem și un Cămin Cultural în satul Alimănești, un teren de fotbal, pentru că avem mulți copii, foarte talentați și frumoși.
Avem o relație foarte bună și cu școala, copiii fiind prietenii mei. Și mă duc cu cel mai mare drag acolo, la școală.
DACĂ AI FAPTE, NIMENI NU POATE STA ÎN FAȚA TA
D-le primar, mai există opoziție la Izvoarele? Sunteți atacat?
Da, există. Mă atacă, dar eu sunt omul faptelor. Cum spune și Domnul Isus Hristos: dacă ai fapte, nu poate nimeni să stea în fața ta. În 2016, eu vreau să le spun oamenilor: „Fraților, dacă considerați că există fapte, veniți la vot!” Nu trebuie omul să vină de frică la vot, că-i taie ajutorul social, că are probleme la primărie.
Nu! Vreau să vină ca la nuntă, să vină de drag: „Veniți fraților deschis, democratic, și votați pe cine vreți voi. Inclusiv pe adversarii mei!” Nu am nicio problemă, pentru că eu nu trăiesc din această primărie.
La început adversarii mă ponegreau și vorbele lor prinseseră un pic la oameni, însă am tăcut din gură, am răbdat, știind că faptele bune vor învinge, până la urmă minciunile.
Dragoș SÎRGHIE