La Mănăstire, este locul unde te simți mai aproape de Dumnezeu. Unde înțelegi mai bine că, oricât am fi de diferiți, Dumnezeu ne iubește și ne ocrotește la fel. Pentru că suntem diferiți. De la modul în care ne îmbrăcăm, până la starea de spirit.
Mergem la Biserică în colanți, maieuri mult prea decoltate sau cu ie și basma albă. În pantaloni scurți și tricouri inscripționate strident sau cămașă albă și vestă neagră. Ne facem cruce simplu și cu capul plecat a umilință sau, dimpotrivă, cu mișcări grăbite, atingând musai pământul.
Și, totuși, nimic nu ne împiedică să ne bucurăm de liniștea și frumusețea locului. Aici, la Mănăstirea Gura Motrului, Cerul pare mai senin și iarba mai verde. Până și umbra Bisericii cade altfel. Vântul adie blând, împletindu-se cu glasul unduit al Episcopului Nicodim, al preoților locului sau al Maestrului Ion Crețeanu. Când el cântă „Nu-i singur Iuda vinovat”, simți cum te înfiorezi, cum emoțiile îți inundă sufletul și îl percepi pe Dumnezeu ca fiindu-ți mai aproape.
Mulțimea din micuța Biserică parcă nu mai respiră. Afară, iarba tunsă proaspăt miroase a speranță și a bucurie. Speranța că Dumnezeu ne va ierta păcatele, ne va vindeca de boli și ni-i va ocroti pe cei dragi. Cât privește bucuria, o simți peste tot, dar, mai ales în zborul rândunicilor trimise și ele tot de Dumnezeu să ne binecuvânteze.
Prof. Elena Sîrghie
