Marian Munteanu, președintele partidului Alianța Noastră România, a susținut, miercuri, 5 octombrie a.c., la Slatina, o conferință de presă. Alături de Ovidiu Bunea, liderul regional al alianței și de Comitetul de Inițiativă al filialei Olt a acestei formațiuni, comitet coordonat de Gheorghe Stoica, fostul lider al Pieței Universității a definit conceptul de interes național și a prezentat programul și obiectivele prioritate ale partidului.
Astfel, Alianța Noastră România promovează și susține valorile naționale, democratice, creștine și sociale, acționând în slujba intereselor fundamentale ale României și ale românilor de pretutindeni.
Marian Munteanu a vorbit deschis despre respectarea deplină a drepturilor civile și politice ale românilor, despre restaurarea drepturilor patrimoniale ale acestora, cu privire la teritoriul național, despre susținerea muncii și a inițiativei românești, despre apărarea și susținerea activă a drepturilor identitare naționale, a instituțiilor și valorilor fondatoare ale civilizației românești tradiționale și moderne, despre un stat românesc puternic, despre înstrăinarea pământului românesc și a resurselor, despre temeinicia Educației, despre crearea unui puternic capital românesc, despre sănătatea națiunii, despre înzestrarea Armatei Naționale și despre rolul fundamental al Bisericii, într-o Românie creștină.
Spre disperarea inamicilor săi de pretutindeni, Marian Munteanu a reiterat faptul că formațiunea sa politică este atașată valorilor pro occidentale – pro NATO și pro Europa, nelăsând să se înțeleagă vreun moment că ar fi, așa cum se falsifică adevărul, agent al Moscovei.
Dumitru Sârghie
Am înţeles cine sunt cei din grupul de la Olt şi Dolj, adepţii lui Marian Munteanu, d-le director, şi, în consecinţă,de ce a apărut editorialul dvs. anterior. Cu siguranţă suntem de partea acelor care vor reforma societăţii bolnave, societatea crimei organizate, însă nu văd nici cu acest domn o soluţie dacă zeci de ani a stat ascuns pentru a i se şterge aura dobândită imediat după Revoluţie şi a trezit tot felul de opinii/speculaţii împotriva sa. Succes! Oricum eu nu sunt de partea celor care ani de zile au minţit că sunt de dreapta şi au fost tot corcitura corupţilor de stânga!