Recent, la Editura Hoffman din Caracal, a apărut un volum de versuri cu totul și cu totul special, semnat de Ion Anuța și intitulat sugestiv „Lacrimi pentru neam și țară”.
Este o carte curajoasă, scrisă de un senior al Slatinei, care nu se sfiește să atace, la baionetă, fosta nomenclatură comunistă și fosta Securitate, care i-au mâncat mai mulți ani din viață. Spre deosebire de unii „mari” poeți ai Slatinei, care i-au pupat vârtos în cur pe comuniști, oferindu-și serviciile fostei poliții secrete ceaușiste, și care și astăzi fac același lucru, Ion Anuța taie, prin versurile sale, în carne vie, demonstrând că onor-cuvântul este o armă.
O armă, prin care-ți poți arăta atașamentul față de istoria neamului tău, față de adevăratele valori morale, spirituale și politice, față de credința acestei patrii, care a fost îngenunchiată de atâtea ori în istorie, dar care nu s-a predat niciodată.
Ion Anuța și naționalismul său curat
La cele peste 70 de primăveri, pe care le poartă la butonieră, Ion Anuța își așterne pe hârtie naționalismul său curat, dragostea de neam și țară fiind laitmotivul poemelor de față, pline de revoltă.
Ele – poemele – țâșnesc năprasnic din artezienele sufletului acestui bun român, care nu se cenzurează în niciun fel, în speranța că se va trezi cineva până la urmă. Cine? Poporul acesta călcat în picioare, căruia noua stăpânire cripto-comunistă îi servește zilnic, dimineață, la prânz și seara, minciuni, diversiuni și răbdări prăjite. E vorba de burghezia aceasta roșie, prefigurată de Marx și instalată plenar pe trupul sângerând al patriei române, acum – la începutul secolului XXI – un secol plin de durități și de noi tendințe expansioniste muscălești.
Tema poemelor sale profund patriotice și religioase este exprimată încă de la începutul acestui volum, poetul plângându-și țara aflată-n agonie… Corbii și lupii hulpavi, adică oamenii politici, se sfâșie între ei, pentru a rupe crâmpeie din trupul și așa inert al României: “Prea ne-am pierdut în haos, prea rău ne-ai pedepsit, / Mai iartă-ne o dată… noi știm că am greșit, / E plină țara toată de hoți și de tirani, / Prea multă suferință, de-atâția zeci de ani.” (Rugă pentru români)
Ion Anuța blestemă cripto-comunismul de azi, care ne-a desființat spitalele, fabricile, școlile și uzinele, el rugându-se la Dumnezeu să-i însuflețească pe eroii români de odinioară, să-i aducă acasă pe românii plecați în străinătate și, împreună, să ne scape de tirani: “Prin Duhul Tău cel Sfânt, mai dă-ne o speranță / Și-ajută-ne, Stăpâne, să revenim la viață, / Trezește-i pe românii ce dorm de zeci de ani / Și dă-le lor putere, scăpându-i de tirani!” (Rugă pentru români)
Istoria pare că se repetă, însă guvernanții noștri, în dorința lor furibundă de a fura ceea ce a mai rămas în această țară, parcă n-au învățat nimic din tragediile secolului XX. „Ne-au dat slugi pe la străini”, au vândut, pe te miri ce, fabricile și combinatele, profitabile altădată, noua „elită” politică, cu licențe și doctorate obținute la mare distanță de învățătură, miniștrii și parlamentarii noștri își cumpără votul cu mici și bere, apoi – după ce câștigă puterea – subțiază pensia, majorează taxele și impozitele, scot țara la mezat, aruncă poporul în șomaj, fură de rup pământul, angajează procurori care să-i apere și fac legi în Parlament de grațiere și amnistiere…
Fiindcă – nu-i așa? – adevărații prăduitori ai acestei țări au voie să fure, să mintă, să ne violeze fecioarele, să ne vândă țara la fier vechi, să ne închidă spitalele, să ne înfometeze și apoi să ne șantajeze, aruncându-ne și nouă, în campaniile lor electorale, câte-un fragment de os, din marele lor ciolan.
Zice poetul revoltat: „Doamne, până când, / Din zori și până-n seară, / Prăduiesc această țară? / Cât îi mai suportăm noi / Pe-acești baroni și ciocoi, / Vremea nu este departe, / Ne vom face noi dreptate, / Cuțitul a dat de os, / Și din sus și până jos, / Acești trădători de țară, / Vor da la neam socoteală,/ Foamea ne va scoate-n stradă, / La o nouă baricadă, / Și-atunci să-i ferească sfântul, / Că vom pârjoli pământul.” (Hoți de țară)
O altă temă abordată de Ion Anuța în creația sa este aceea care privește „cizma grofului maghiar”, cea care tronează pe altarul țării, guvernanții uitând, parcă, de faptul că acești fii ai lui Atilla, „mâncători de carne crudă”, ne-au însângerat, cândva, localitățile Ip și Trăsnea. Guvernanții noștri tac, pentru că, de fiecare dată, când se schimbă președintele și guvernul, ei au nevoie de voturile maghiarimii, care n-a lipsit niciodată de la bucate, de la Revoluție încoace, șantajând toate guvernele post-revoluționare. „Nu este loc de târguială, / Când este vorba despre țară, / Despre hotare despre neam, / Și despre glia din Ardeal, / Suntem un neam de patrioți, / Și nu lăsăm țara la hoți.” (Români, treziți-vă!)
Pensionarii deznădăjduiți devin pasagerii spitalelor românești, așteptând mântuirea pe coridoare, „stinși de-a anilor povară”. „Strâng în mână câte-un ban, / Ca să-l bage-n buzunar / Doctorului, în speranța, / Că le va prelungi viața, / Apoi ies din cabinete, / Însoțiți de asistente, / Și-s conduși către saloane, / Pasageri pe la spitale”. (Pasageri pe la spitale)
Ion Anuța invocă în poemele sale, figurile luminoase ale istoriei noastre, Decebal, Ștefan cel Mare, Mihai Viteazul, Mircea cel Bătrân, pe cei care, dacă s-ar întoarce din mormintele lor, ar constata cu tristețe „Că fabricile-s demolate, / Și tineri nu mai sunt prin sate, / Sunt slugi plecate la străini / Și-n glie-s numai mărăcini, / Bătrânii mor de frig în casă, / Nici pâine nu mai au pe masă, / Străinii sunt stăpâni în țară/ Și-averea țării-i dusă-afară, / Că țara geme de durere / Și-n fruntea ei sunt doar lichele / Ce-o vând. Nu mai sunt patrioți, / Iar prin guverne-s numai hoți.” (Întoarcerea lui Decebal)
O „pleaiadă de mișei” ne conduc spre nicăieri, rupând câte-o halcă din trupul țării, însă poetul este optimist, previzionându-le acestora sfârșitul: „La albine, legea-i sfântă, / Altfel e la guvernanți: / Trântorii au viața scurtă, / Ei – în duba de mascați”. (Țara noastră)
Vertical și curajos, patriot veritabil, om al Cetății, cu frică de Dumnezeu, concetățeanul nostru Ion Anuța demonstrează tenacitate și optimism, arătându-ne, prin poezia sa, Calea, Adevărul și Viața pentru această țară numită România, aflată la răscruce de drumuri.
Dumitru Sârghie
Furtuna Revoluției prin vot
După ani și ani, se spune că istoria revine,
Căci noi, cu toții, vrem schimbarea doar în bine,
În Decembrie ’89, jertfe-am dat pentru schimbare,
Ne-am dorit un trai mai bun, dar mizeria-i mai mare.
Uniți, cu piepturi goale, urcați pe baricade,
Striviți pe străzi de tacuri, strigau doar LIBERTATE!,
Asta le-a fost deviza eroilor de neam,
Când s-au jertfit în lupte, pe-al țării sfânt altar.
Ce soartă… ce destin, pentru poporul meu,
De 25 de ani să lupte tot mereu,
Cu ciuma comunistă, vampiri de neam și țară,
Măsele cariate ce n-au fost date-afară.
Și travestiți din lupi, în blânde căprioare,
S-au instalat mișeii, tot ei la guvernare,
De 25 de ani, tot fură ne-ncetat
Și slugi, copiii noștri, pe la străini i-au dat.
Au sărăcit poporul și l-au vasalizat,
De teama baronimii, mereu i-am tot votat,
Dar s-a-ntâmplat minunea, s-a declanșat stihia,
Prin vot, la viață, iată, trezit-am România
Și-au fost învinși tiranii, ce-au jefuit o țară,
Furtuna au pornit-o cei duși demult pe-afară.
Nimic pe lumea asta nu-i fără Dumnezeu,
Românii-nlăcrimați L-au tot chemat mereu,
Să-i scape de robie, de chin, de suferință,
De cei ce-au vândut țara, de ciuma comunistă
Și ruga lor fierbinte, pe El l-a-nduplecat,
Cu Duhul Lui cel Sfânt, spre vot i-a-ncolonat.
Zadarnicele planuri, urzite de vulpani,
Să jefuiască țara încă vreo zece ani,
În noaptea luminată, s-au năruit de tot,
Trezit, poporul țării le-a spulberat prin vot.
Și-n fruntea țării mele, sub mândru tricolor,
Românii și-au ales un nou conducător…
Adus de Dumnezeu, în el și-au pus speranța,
Să aibă-nțelepciune, să le-ndulcească viața.
S-adune toți românii, ce-s duși demult în lume,
Plecați pe la străini, pentru un colț de pâine,
Pentru bolnavi și vârstnici ce nu-și mai vin în fire,
Plecați și ei de-acuma, în drum spre cimitire.
Mai are-o datorie! Nu știm dac-a-nțeles
Dorința celor mulți, cei care l-au ales,
O sfântă datorie: să-aducă înapoi
Averea țării noastre, furată de strigoi,
Pe ei să-i pedepsească, că-s trădători de neam,
Să ocrotească țară cu glia din Ardeal.
Iar de va fi nevoie, când patria o cere,
Poporu-i este-alături, doar el i-a dat putere,
Celor ce-au jefuit-o le-au luat-o înapoi
Și-au demonstrat că țara e plină de eroi.
Ion Anuța
