Ziua de 24 martie a.c. are o semnificație deosebită pentru cultura Slatinei și a județului Olt, avându-se în vedere lansarea cărții « Antonius Nicolescu – un artist slătinean pe scenele lumii!», semnată de prof. Elena Sîrghie.
Volumul amintit, apărut la Editura Hoffman, în condiții grafice deosebite, este realizat prin Asociația Ecologia Bunului-Simț și finanțat de Primăria Slatina.
Începând cu ora 17.00, Biblioteca Județeană Ion Minulescu, aflată sub «bagheta» directorului Florin Cârstea, în prezența celebrului tenor, venit alături de familia sa din Germania, va găzdui acest eveniment special, la care sunt invitați reprezentanți ai autorităților locale, oameni de cultură din Slatina, Rm. Vâlcea, Craiova, București, oameni de presă și prieteni ai cântărețului de operă.
Prezentăm, în continuare, câteva puncte de vedere, cu privire la personalitatea lui Antonius Nicolescu, gânduri exprimate de oamenii care au fost în proximitatea sa, în tinerețe sau, mai târziu, în amurgul carierei sale artistice prestigioase.
Soprana Daniela Vlădescu:
«În vremea în care Toni Nicolescu era una dintre vedetele, una dintre valorile artei lirice românești, eu eram încă micuță… El era foarte promovat la televiziune… Cultura avea un loc aparte și toate marile noastre valori erau promovate, săptămânal, în emisiuni, în concerte transmise în direct.
Era o viață culturală destul de bogată, semnificativă pentru valorile noastre naționale.
Toni era unul dintre cei mai frumoși tenori, o voce caldă, o voce frumoasă, un artist foarte bun, un interpret foarte bun…»
Elena Sîrghie
«Și fie că a fost: Don Jose din «Carmen», Ducele de Mantua din «Rigoletto», Cavaradossi din «Tosca», Radames din «Aida», Manrico din «Trubadurul», Andre Chenier din opera cu același nume, Pinkerton din «Madame Butterfly», Turiddu din «Cavaleria rusticană», Poetul Rodolfo din «Boema», Arrigo din «Sărbătorile siciliene», Barinkay din «Voievodul Țiganilor», Ottavio din «Don Giovanni», Des Grieux din «Manon Lescaut», el a primit numai elogii și aprecieri din partea criticilor de specialitate și aplauze furtunoase din partea publicului.
Și când publicul se dezlănțuia în aplauze, lui îi venea să-l oprească și să-i spună: «Eu sunt din Slatina, din România, de acolo de unde voi credeți că nu crește decât grâul și porumbul, nicidecum spiritul»
Ducu Iovu, verișor:
«Nu am emoții de a vorbi despre un om special din viața mea. Fratele meu de sânge Toni – Antonius Nicolescu a fost la fel de frumos ca Zeul Apollo și este și azi la cei 70 de anișori, împliniți pe 7 august 2016.
A iubit și a fost iubit deopotrivă. Cea mai mare calitate a sa, în afara valorii sale incontestabile artistice, a fost cea umană.»
Emil Moț, primarul Slatinei:
«Înainte de toate, mulțumesc pentru invitația făcută și vreau să vă asigur că Primăria Slatina va susține și de acum încolo astfel de acțiuni. Mai departe, pentru maestrul Nicolescu, doar respect și apreciere.»
Dr. Renică Diaconescu:
«Sunt sigur, d-le Nicolescu, că veți mai fi prezent alături de noi și că veți fi unul dintre motoarele care să schimbe în bine imaginea Slatinei. Avem nevoie de o Slatină intelectuală și eu cred că este șansa d-lui primar Moț să facă această Slatină intelectuală.»
Nichita Dragomira:
«Toni ai fost și ai rămas un om extraordinar, un foarte bun prieten și, în egală măsură, un foarte bun coleg. (…) De aceea, este o onoare să-ți fiu și azi aproape, spunându-ți: «Bine te-ai reîntors acasă!» Și îți mai spun că tu nu ai plecat vreodată de aici, fiind mereu prezent în multe dintre discuțiile noastre de zi cu zi.»
Florin Florescu, coleg de liceu:
«Nu am avut pe atunci posibilitatea să-i urmăresc cariera, dar am înțeles că era pe un drum bun, când m-a sunat să ne întâlnim la Paris, cred că înainte de Revoluția din România. Era acolo pentru un spectacol la Opera Bastille și și-a făcut timp să ne întâlnim, ca să mai stăm de povești. În anii următori, am continuat corespondența, am aflat de unele probleme de sănătate, dar și de viața de familie.»
Ing. Cornel Burcea, coleg de liceu:
Anii au trecut și ne-am revăzut întâmplător în București în anul 1968. Toni Nicolescu, sportivul-sportivilor era student la Conservator. Prin anii ’72-’77 era destul de prezent pe sticlă, considerat unul dintre cei mai mari tenori ai generației sale. Odată cu plecarea lui în R. F. Germană, s-a năruit aproape orice ocazie de a ne revedea.
Destinul face ca, după 50 de ani de la terminarea liceului (1964-2014), să ne revedem cu foștii colegi de clasă și liceu. Timpul nu a stat pe loc și anii care vin la bătrânețe sunt ca niște musafiri rușinoși – nici nu știi când pleacă.
Dan Dosinescu, coleg de liceu:
«Timpul a trecut ușor-ușor și Toni a făcut o carieră strălucită în muzică, fiind recunoscut la nivel internațional, dar rămânând același coleg drag nouă, cu care ne întâlnim și care vine să-și încarce bateriile în orașul său natal – azi metamorfozat și în care încă mai domină „duhul copilăriei noastre”.»
Marius Cosmescu, coleg de Conservator:
«Ne-am întâlnit ani mai târziu la Krefeld, într-un spectacol cu «Nabucco». Soarta ne-a adus împreună în aceeași regiune spre sfârșitul carierei, unde am reînnodat vechea prietenie. Naturalețea, comunicativitatea lui molipsitoare și talentul său au dus la o carieră de succes și au creat desigur premisele relațiilor și prieteniilor din viața lui.»
Prof. Dr. Ana Varvara Iov-Câmpeanu, verișoară:
Am fost crescuți împreună de două mame exemplare, timp de 20 de ani, fără nicio «discriminare», în ciuda caracterelor noastre total diferite. Pe un frate nu poți decât să-l accepți, așa cum este el, mereu rebel, zănatic, aventurier, dar cu sentimente extrem de profunde față de familie și față de Dumnezeu.
Prof. Dr. H. C. George Emil Crăsnaru, coleg la Conservator:
«Era deosebit de inteligent, arăta foarte bine (toate colegele, ba chiar și profesoarele, îl admirau și agreau). Era cel mai bun și valoros tenor din facultate. Chiar înainte de absolvire, a fost angajat la prestigioasa – pe atunci – Operă din București care, în acele timpuri, avea un nivel internațional și artiști de mare clasă.»
Paul Vasilescu-Häusler, coleg de studenție:
«A fost relevația absolută, mai ales că a-l revedea și auzi „pe viu”, după atâția ani, a însemnat să-mi împrospătez momentele cele mai frumoase ale studenției noastre furtunoase! Legătura a rămas la un alt nivel, plină de maturitatea evenimentelor zbuciumate, trăite de fiecare dintre noi de-a rândul anilor… Au reînviat amintirile de neuitat!»
A consemnat Dumitru Sârghie
