Domnule Tiutiu, ați fost ales primar al comunei Nicolae Titulescu pe listele PSD, însă recent ați decis să părăsiți acest partid și să vă alăturați PNL-ului. Ce v-a determinat să faceți acest pas și cum vedeți viitorul dumneavoastră politic?
În primul rând, doresc să subliniez că decizia de a candida pe listele PNL nu a fost una ușoară, dar a venit natural. De-a lungul mandatelor mele de primar, am acționat mai degrabă ca un om de dreapta, concentrându-mă pe dezvoltarea economică și modernizarea comunei, valori care sunt mai apropiate de principiile PNL. Am considerat că e momentul să fac o schimbare, iar oportunitatea de a candida la Parlament din partea PNL Olt mi-a oferit șansa de a-mi pune în practică experiența și priceperea administrativă la un nivel mai mare, în slujba întregului județ.
Ce v-a motivat să faceți trecerea de la administrația locală la Parlamentul României?
Întotdeauna, am crezut că oamenii care au dovedit rezultate concrete în comunitățile locale trebuie să își extindă influența și la nivel național. După mai multe mandate în care am transformat comuna Nicolae Titulescu într-o localitate modernă, am simțit că pot contribui și la bunăstarea întregului județ Olt. Am o viziune clară asupra modului în care putem dezvolta economic regiunea noastră și vreau să aduc această viziune în Parlament, pentru a sprijini investițiile, dezvoltarea infrastructurii și, nu în ultimul rând, pentru a susține fermierii și micii întreprinzători.
Nicolae Titulescu, un mare diplomat și patriot, s-a născut în comuna cu același nume, iar dumneavoastră ați făcut dese referiri la valorile lui. Cum intenționați să transpuneți aceste valori în activitatea parlamentară?
Nicolae Titulescu a fost un simbol al patriotismului, al dedicării pentru binele națiunii. La fel ca el, consider că datoria mea este față de cetățeni și față de țară, nu față de un partid sau un interes personal. În toate mandatele de primar, am acționat cu patriotism și responsabilitate, punând întotdeauna comunitatea pe primul loc. Voi continua să fac asta și în Parlament, unde voi promova proiecte care să ducă la o Românie mai puternică și mai modernă, exact pe linia Brătienilor, cei care au fost pionierii României moderne.
Ați avut întotdeauna o abordare practică și ați reușit să aduceți comuna Nicolae Titulescu la standarde moderne. Ce proiecte concrete aveți în vedere pentru județul Olt?
Unul dintre principalele mele obiective este dezvoltarea infrastructurii rutiere și sprijinirea agriculturii, pentru că județul Olt este unul preponderent agricol. De asemenea, vreau să promovez programe care să sprijine fermierii și micile afaceri, pentru a stimula dezvoltarea economică a județului. Am demonstrat în Nicolae Titulescu că se poate — am adus apă curentă, am modernizat drumurile. M-am implicat intens în viața cultural-sportivă a localității. Îmi propun să fac același lucru la nivel județean, pentru ca fiecare comunitate să beneficieze de dezvoltare și de condiții de trai mai bune.
Familia dumneavoastră este un model de oameni muncitori și întreprinzători. Cum v-au influențat aceștia în parcursul profesional și politic?
Familia mea a fost și este un exemplu de muncă, dedicare și patriotism. Ne ocupăm de societăți agricole și ferme care nu doar contribuie la bunăstarea comunei, dar și la visteria statului. Ei știu că succesul vine din muncă cinstită și implicare, iar această mentalitate am aplicat-o și ca primar. Acum, doresc să duc aceste principii mai departe, în Parlament, și să reprezint cu demnitate județul Olt.
În final, ce mesaj aveți pentru cetățenii județului Olt?
Le promit cetățenilor din Olt, în calitatea mea de viitor parlamentar, că voi rămâne același om modest, harnic și devotat pe care ei îl cunosc din funcția de primar. Vreau să duc mai departe munca începută în comuna Nicolae Titulescu și să aduc rezultate concrete și în județ. Mă voi lupta pentru interesele lor, pentru o Românie puternică și prosperă, pe modelul moștenit de la Brătieni și de la Nicolae Titulescu. Împreună, putem construi o comunitate de care să fim mândri!
A consemnat Dumitru Sîrghie
,,Le promit cetățenilor din Olt, în calitatea mea de viitor parlamentar..,,
Excelenta si drag prieten, ramane totul la nivel de promisiune, ca si multe altele!
Daca ai fi candidat independent(sustinut de orice partid sau formatiune politica) aveai mai multe sanse de reusita si cateva sute(mii) de voturi in plus de la mine&comp!!!!!!!
Asa, am promis ca nu voi(vom) vota (NICIODATA) inca odata PSD-PNL si ma tin de cuvant…
Oricum , mult succes!