AcasăInterviuLe promit, oltenilor noștri, că lucrurile se vor schimba, că ne va...

Le promit, oltenilor noștri, că lucrurile se vor schimba, că ne va fi bine din nou! – a declarat Marius Iancu, deputat PSD Olt

D-le deputat, cum vi se pare construcția bugetului și așa destul de întârziat, făcut de guvernul Câțu? Vreau să vizați Economia, Pensionarii, Educația și banii de înmormântare…

Acest Guvern al Neputincioșilor, cum l-am numit eu, a făcut un Proiect de Buget care este o bătaie de joc la adresa românilor, pentru că acești indivizi care ne conduc nu cunosc problemele României reale, nu au mers, cred că niciodată, într-un oraș mic sau într-o comună, într-un spital din provincie, într-o școală dintr-un sat. Altfel, nu se explică aceste măsuri aberante pe care le-au luat. Au tăiat 11% din bugetul Sănătății, în plină criză sanitară, adică 2,6 miliarde de lei, bani care ar fi ajuns să imunizare de două ori toată populația României. Nu le pasă că, în ultimele luni, în România, au luat foc șapte spitale, iar 30 de pacienți, majoritatea bolnavi de COVID, au ars de vii.

Au tăiat și de la Educație, care a primit cel mai mic buget din ultimii 30 de ani, 2,5% din PIB, în condițiile în care peste 70% din cheltuieli sunt pentru salarii. Deci, nu putem vorbi de investiții în spitale și în unitățile de învățământ și nici nu ar trebui să ne mirăm că Bugetul lui Cîțu arată așa. Pentru el, Sănătatea și Educația nu sunt priorități, așa cum declara acum câțiva ani, și vedem că nu și-a schimbat părerea.

A luat bani de peste tot, de la copii, pentru că nu a vrut să respecte legea și să dubleze alocațiile, de la pensionari pentru că nu a mărit pensiile, de la bugetari, înghețându-le salariile și tăind voucherele de vacanță, a început din nou ”războiul sporurilor”, ajungând să taie chiar și din ajutorul de înmormântare. Să iei 49 de lei din acești bani, de care oamenii, care trec prin durerea pierderii unui membru al familiei, au atâta nevoie, este îngrozitor.

Moțiunea inițiată de PSD „Incapacitatea și lipsa de asumare ucid! Vlad Voiculescu – un pericol pentru sănătatea românilor” s-a terminat scandalos, în coadă de pește. Ce va urma?

Va urma o moțiune de cenzură împotriva acestui Guvern de Conjunctură PNL-USR, dar să nu mă întrebați când, pentru că trebuie să convingem și alți colegi parlamentari să ni le alăture. Ați văzut cum 163 de aleși ai românilor, care nu au votat moțiunea simplă împotriva lui Vlad Voiculescu, au ajuns să susțină incompetența, improvizațiile, lipsa de responsabilitate și aroganța unui ministru care și-a făcut imagine pe tragedia de la Colectiv și care ține “cu dinții” de funcția de ministru, deși sub ochii lui patru spitale au ars și zeci de pacienți au murit. Dacă ne amintim de tragedia de la Colectiv, colegii domnului Voiculescu cereau demisia tuturor autorităților, primar, premier, miniștri și doreau ca toți să fie anchetați. Acum, USR-iștii și toți ”tinerii frumoși și liberi” fac scut în jurul lui Vlad Voiculescu. De ce oare?

Să presupunem că vă uniți forțele cu acest partid controversat numit AUR și dați guvernul jos. E dispus PSD să guverneze pe acest fond al Pandemiei?

PSD a prezentat un Buget paralel prin care oferim soluții atât pentru criza sanitară, cât și pentru cea economică. Avem specialiști care au fost în prima linie în lupta cu acest virus, Alexandru Rafila, Streinu Cercel, avem economiști care au anticipat afectele pandemiei asupra economiei și de ceea noi nu susținem măsurile de austeritate, ci cele de sprijin pentru diferite categorii sociale, pentru că numai așa putem ajuta economia, putem susține sectorul financiar, industriile care au avut de suferit, așa cum este HORECA unde pierderile au ajuns și la 70%.

Trebuie să ne gândim la bunăstarea românilor și trebuie să le asigurăm venituri decente. Vedeți, de ce „siguranța unui trai mai bun” nu a fost doar un slogan electoral. Este vorba de o viziune de dezvoltare a României pe termen mediu și lung.

Care sunt următorii pași ai PSD în lupta cu Guvernul Câțu?

Momentan, suntem în Opoziție așa că sancționăm prin declarații publice, declarații politice, interpelări, toate greșelile pe care acest Guvern le face și oferim și soluțiile noastre pentru că, atunci când PSD a fost la guvernare, am crescut veniturile, am susținut mediul de afaceri, am făcut investiții, iar România a avut o creștere economică record. Așa cum v-am spus, va urma și o moțiune de cenzură.

La ce comisie activați dvs., ca deputat, ce responsabilități aveți și ce proiecte de lege puneți la cale?

Și în acest mandat, activez în Comisia pentru Buget, Finanțe și Bănci. Acum lucrăm la amendamentele pe care le vom depune la Proiectul Legii Bugetului de Stat pentru anul 2021, atunci când, acest Guvern de Conjunctură, PNL-USR, va binevoi să îl trimită în Parlament.

Ce mesaj aveți către locuitorii județului Olt?

Din păcate, istoria se repetă, și vedem, din nou, cum oamenii au de suferit de pe urma unor măsuri criminale luate de Guvernul Cîțu. Nu credeam că o să mai văd bugetarii îngenunchiați și huliți ca pe vremea lui Boc și Băsescu, nu credeam că o să mai văd pensionarii, fermierii și mediul de afaceri în stradă, nu credeam că mai există oameni politici care să nu susțină turismul românesc și care vor să vadă, iarăși, stațiunile pustii, nu credeam că o să văd vreodată spitalele arzând, unul după altul. Și nu credeam că Vlad Voiculescu a avut nevoie de peste 10 ani să termine o facultate, dacă a terminat-o sau că tinerii USR-iști mint cu nerușinare în CV-urile lor, inventând studii și facultăți… Acestea sunt vremurile pe care le trăim, grele, de pandemie, de criză. Dar, nu trebuie să ne pierdem însă speranța. Le promit, oltenilor noștri, că lucrurile se vor schimba, că ne va fi bine din nou și, așa cum au mai făcut, trebuie să îndrăznească să creadă că vor fi în siguranță și că vor avea un trai mai bun, precum merită!

Dumitru Sârghie

- Advertisment -

Most Popular

- Advertisment -

Recent Comments