AcasăOra SatuluiLegea Bugetului de Stat pe 2015 afectează comunele vrednice!

Legea Bugetului de Stat pe 2015 afectează comunele vrednice!

LA NOI, PROIECTELE SUNT REALIZATE ÎN PROPORȚIE DE 90% DIN FONDURI EUROPENE

D-le primar, sunteți la al treilea mandat. Ce investiții ați finalizat, ce aveți în curs de derulare, ce proiecte de viitor v-ați propus și cu ce bani le veți realiza?

Voi începe cu finalul întrebării. De regulă, cu fonduri europene. La noi, proiectele sunt realizate în proporție de 90% din fonduri europene, pentru că la fondurile românești se accede greu și, de multe ori, aceste fonduri nu ajung sau se derulează foarte greu.

În cele două mandate și jumătate, am lucrat la infrastructura comunei. Am început cu alimentarea cu apă, la ora actuală, toată comuna beneficiază de alimentare cu apă. Am continuat cu canalizarea și, acum, 80% din comună are canalizare. După această infrastructură, normal, urmează asfaltarea. La această oră, am asfaltat undeva la 40%. Urmează să realizăm restul de 20% din proiectul de canalizare și 60% din cel pentru asfaltare. Pe lângă infrastructură, toate școlile sunt modernizate și sunt așa cum trebuie să fie o școală. Prin măsura 3.22, am construit o creșă, care încă nu e pusă în funcțiune, dar este construită și, în foarte scurt timp, sperăm să-i putem da drumul și să nu mai existe acea diferență dintre copiii de la oraș și cei de la noi, de la Bobicești. Căminul Cultural din Bobicești este renovat, modernizat. Mai avem un cămin în satul Leotești, care urmează să fie și el modernizat.

În linii mari, cam acesteachitez primar bobicesti sunt investițiile. Urmează să canalizăm și satul Bechet, singurul rămas necanalizat dintre cele nouă sate ale comunei. Urmează să asfaltăm restul străzilor din comună.

SINGURA MARE FABRICĂ DIN ZONA BALȘULUI MAI ARE CÂTEVA ZILE DE TRĂIT

De meserie, sunteți finanțist. Ați făcut în așa fel ca să drămuiți bugetul. De unde mai aveți surse de atragere a fondurilor, ce  societăți comerciale aveți în comună,  care dau bani la bugetul local?

La ora actuală, trăim din impozitele și taxele cetățenilor și a micilor meseriași, să le zicem așa. Pentru că industria mare, după cum știți, a murit. Singura mare fabrică din zona Balșului mai are câteva zile de trăit și a început să nu-și mai plătească impozitele. Trăim din impozitele cetățenilor și din fondurile europene.

ȘCOLILE ADUSE LA STANDARDE NOI ÎNCEP SĂ NU AIBĂ ELEVI ȘI, DEJA, SE PUNE LACĂTUL PE ELE

Ați vorbit despre școli pe care le-ați adus la standarde europene. Ce facem cu natalitatea? Câți elevi mai aveți? Cadrele didactice navetiste își primesc decontările pentru navetă?

Ați atins o problemă care există nu numai în comuna noastră, ci în întreaga țară. Natalitatea este în scădere, așa este. Școlile aduse la standarde noi încep să nu aibă elevi și, deja, se pune lacătul pe ele. Nu știu dacă un administrator, așa cum este primarul, poate să facă ceva în domeniul creșterii natalității. Singurul lucru pe care-l putem face noi este să asigurăm condiții, de a pune la punct infrastructura. Încurajăm orice inițiativă a guvernului în acest sens.

Mai avem aproximativ 300 de elevi și preșcolari, în scădere cu aproape 100 de copii. Profesorii sunt navetiști. Și aici ar fi o problemă. Nu știu de ce trebuie să ai profesori din alte părți. Le plătim naveta, nu suntem una dintre comunele cu probleme în acest sector. Nu numai eu, ci și Consiliul Local, am vrea cu toții să avem dascălul acela local, care să spună o poveste, atunci când se întâlnește cu elevii, și seara, și sâmbăta, și duminica, nu numai între două microbuze, la oră și atât. În mare parte, s-ar putea asigura efectivul de profesori din localitate și din cele din împrejurimi, nu de la 20 sau de la 50 de km. Toți profesorii sunt calificați.

NU CRED CĂ E DE AJUNS CA UN PROFESOR SĂ VINĂ DOAR LA ORĂ, SĂ-ȘI FACĂ TREABA ȘI SĂ PLECE ACASĂ

Recent, s-a desfășurat simularea la nivel național a elevilor din clasa a VIII. Care sunt rezultatele din comuna d-voastră? Cum poate determina autoritatea locală ca un profesor să-și facă, totuși, datoria și să scoată elevi mai buni?

Atâta timp cât profesorul vine la oră și pleacă, nu spun că nu-și face datoria, cred că actul de învățământ este făcut decât într-o mică parte. El trebuie continuat și-n comportamentul elevului acasă. Nu cred că e de ajuns ca un profesor să vină doar la oră, să-și facă treaba și să plece acasă.

După ce profesorul pleacă acasă, elevul încă mai trebuie controlat, nu numai de părinte, ci și din mediul școlar. Acolo se desăvârșește actul școlar, nu numai când a sunat clopoțelul. Înainte, dascălul se întâlnea cu elevul și când mergea cu animalele la păscut, la sapă, atunci îl mai apostrofa, când greșea, sau a doua zi, după ce afla că a fost la discotecă, mai vorbea cu părinții. Era cu totul altă relație… Până când aceste relații nu se vor reface, va fi o diferență mare între ceea ce vrem și ceea ce este.

AM REÎNFIINȚAT SĂRBĂTOAREA MĂRGĂRITARULUI, DE 1 MAI

Ce ne puteți spune despre cultură și tradiție în comuna d-voastră?

De 5-6 ani, am reînființat sărbătoarea Mărgăritarului, de 1 mai, unde încercăm să promovăm artiștii populari locali, de regulă tinerii și copiii. Pe lângă căminul cultural, avem o trupă de dansuri „Oltenașii”, de patru ani de zile. Începe, ușor, ușor, să se facă cunoscută, prin instructorul Nelu Ene, de la Doina Oltului.

Legat de sport, am modernizat stadionul, am construit și un vestiar. Avem o echipă de fotbal „Viitorul Leotești” care, în sezonul trecut, a terminat pe locul I, iar sezonul acesta pe locul X, dar are timp să vină de locul I. Competiția se desfășoară la nivel județean.

CU BISERICA AVEM O RELAȚIE BUNĂ

Care este relația d-voastră cu biserica?

Cu biserica avem o relație bună. Biserica are un buget propriu și se întreține singură.

AR TREBUI CA OMUL SĂ FIE ÎNCURAJAT SĂ-ȘI IA O VACĂ, NU SĂ O VÂNDĂ

Câte dosare aveți la Legea 416?

În primul rând, vreau să vă spun că Legea 416 este o lege care, la nivel național, creează probleme. Nu sunt în măsură să critic, dar este făcută invers decât trebuie. Ajutorul nu înseamnă pomană. La noi, la români, există cuvântul pomană și chiar tradiția de a da de pomană. Așa este făcută și Legea 416, se dă de pomană, și pomana este cu atât mai mare cu cât cetățeanul este mai sărac. Ori, un cetățean dacă are o vacă, dacă observă că va lua mai mulți bani, își va vinde vaca.

Ajutorul social ar trebui să fie invers, ar trebui ca omul să fie încurajat să-și ia o vacă, nu să o vândă. Avem foarte puține familii la ajutorul social, 35 de dosare. Ne folosim de forța lor de muncă, pentru întreținerea curățeniei, dar ne-am bucura dacă n-am mai avea beneficiari ai Legii 416, iar oamenii ar fi măcar la nivelul minim de bogați, să nu mai fie nevoie să facă cerere pentru ajutor.

EXISTĂ LUPTĂ ADMINISTRATIVĂ, EXISTĂ DISCUȚII LEGATE STRICT PE TEME DE NECESITĂȚI, NU NEAPĂRAT POLITICE

Care este structura politică a Consiliului Local, după marea migrație?

Avem 6 consilieri PSD, dar tot atâția aveam și înainte, ca putere politică, 4 – PNL, 1 – PRM și 2 – PPDD. Încă din momentul alegerilor, suntem toți administratori. Nu a existat și sper să nu existe nici de acum încolo luptă politică în consiliul Local. Există luptă administrativă, există discuții legate strict pe teme de necesități, nu neapărat politice. Discuțiile cu ei se bazează strict pe problema la obiect, cu abordată politic.

LEGEA BUGETULUI DE STAT PE 2015 A AJUTAT COMUNELE MICI, CARE NU AU VENITURI ȘI CARE NICI NU SE LUPTĂ SĂ-ȘI STRÂNGĂ BANII

Cât de mult v-a ajutat Legea Bugetului de Stat pe 2015?

Comuna Bobicești, în acest domeniu, se află printre comunele afectate. Legea a afectat comunele mari, cu venituri. A ajutat comunele mici, care nu au venituri și care nici nu se luptă să-și strângă banii. A afectat comunele vrednice, care au ceva venituri și se luptă să-și strângă veniturile. Procentul de încasare depășește 92% din impozite și taxe. Având în vedere nivelul e trai, impozitele sunt puțin mai mari, având în vedere că avem apă, canal. În loc să fim ajutați să le ducem la bun sfârșit, suntem afectați în sensul că am primit mai puțini bani decât primeam de obicei. Diferența este minus câteva sute de milioane față de anii ceilalți. Suntem o comună de gradul II.

Dragoș Sîrghie

- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments