Ieri, în colț, la Banka Mare
Se iscase-un tărăboi:
Se luptau, ca să-l doboare,
Patru lei pe-un euroi.
Leii mici și slabi din fire,
Nu puteau să-l pună jos.
Euroiul trăit bine,
Era mare și vânjos.
Pe sub coaste și la gioale
Îl loveau pe venetic,
Dar degeaba… monstru’ tare,
Nu se sinchisea nici pic.
Și strigau la guvernanți
Să le vină-n ajutor,
Guvernanții îmbuibați,
N-auzeau durerea lor.
Nu-s capabili derbedeii,
Nu se pricep sau nu vor
Să revigoreze leii:
Asta e dilema lor!
O doamnă ne-având ce face
Și văzând și ea scandalu’,
Le-a strigat să-l lase-n pace:
– Poate-l doborâți la anu’!
Chiar guvernatorul băncii
Nu le vine-n ajutor,
O fi și el sluga șpăgii,
De nu-i pasă de popor.
El din când în când apare
Să ne spună mai nimic,
Despre leu, că va fi mare,
Însă leu-i tot mai mic.
Așa mic, fără valoare,
Îl dorim, dar în zadar.
Nu-l vedem prin buzunare,
Iar de vine, vine rar.
Trage și el amărâtu’,
Tot la cei aleși de noi,
Poate-i satură pământu’
Și vom scăpa de strigoi.
Că de mult i-au dat uitării
Pe săraci, iar criza-i mare
Și toată averea țării
O au ei în buzunare.
Ion Anuța – 24 februarie 2014
