Există vid de putere doar acolo unde există vid de democrație… Iar vid de democrație a fost până acum în PNL Olt, condus de Gigel Știrbu, dar și la vârful PNL central, acolo unde un cocoșel șantajabil și două „capre metafizice” (a se citi Crin Antonescu, Alina Gorghiu și Raluca Turcan) au blocat istoria glorioasă a liberalismului românesc, făcând din partidul Brătienilor o anexă la mâna cripto-comuniștilor și securiștilor care conduc România de la Revoluție încoace.
PNL a fost și este încă un partid bolnav de inimă, de suflet și de lipsă internă de democrație, un partid lipsit de idei și de lideri capabili de a-și jertfi interesul personal în favoarea interesului național.
Așa cum spuneam într-o ediție recentă a emisiunii „Poezia politicii”, având ca invitat pe primarul liberal de la Izbiceni, prof. Marian Gulie, liberalismul românesc are nevoie de introducerea logicii în speranță… Că de sperat tot sperăm în dreapta liberală românească, însă cât de zadarnice s-au dovedit a fi speranțele noastre…
Logica dreaptă, în acest context, în care partidele neocomuniste defilează triumfal în România, după un sfert de secol de democrație originală, ne îndreptățește să spunem că PNL ar trebui să se trezească din somnul cel de moarte, să-și aleagă un lider pe măsura tradiției și istoriei acestei formațiuni și, mai ales, să înlăture gunoaiele, hoții, securiștii, gigeii, fariseii și trădătorii de neam și țară, care încă amușinează în jurul chiriașului de la Cotroceni și în jurul mafioților acestei țări.
Acestui moment de fundătură istorică pentru PNL îi corespunde, fără îndoială, Ludovic Orban. Nici vorbă de semisfertodoctul Bușoi, care se agață de poalele Sfinxului de la Cotroceni și de naivitatea senectuții doctorului Dănăilă, un om de treabă, căruia trebuie să-i respectăm zăpada din păr și fluturele din papion și… cam atât.
Popular, fără ifose, liberal până-n celula-mamă, bun de gură și de faptă, incomod pentru PSD, dar și pentru papagalii, gigeii și cărătorii de geantă din PNL, Ludovic Întâiul este, astăzi, Calea, Adevărul și Viața PNL.
De acest adevăr este convins și Costel Moisescu, noul lider PNL Olt,
care a declarat pentru Linia Întâi: „Dacă nu în numele nostru, măcar de dragul viitorului copiilor noștri, ar trebui ca PNL să aibă un conducător și o echipă, în stare să dea ora exactă a dreptei politice românești, în viitorul apropiat… Momentul acesta al PNL se pliază exact pe personalitatea și charisma lui Ludovic Orban. Nu am nicio îndoială că va câștiga… Cred, de asemenea, că delegații noștri din Olt, la Congres, vor vota cu el… PNL va scrie, într-un timp relativ scurt, noi pagini de istorie, după ce a trecut printr-o criza politică destul de gravă, ce părea că nu se mai sfârșește…”
Odată cu redarea demnității PNL la nivel central, oamenii de dreapta din Olt așteaptă și redarea demnității PNL Olt, ei având, la rându-le, convingerea că președintele Moisescu este, cu adevărat, liderul de care liberalismul nostru indigen are nevie, în aceste momente.
Așa să-i ajute Dumnezeu pe liberalii din Olt, că mult rău le-a mai făcut Gigel… Apropo… Batem săptămânal județul Olt și întâlnim zeci de oameni, liberali, pesediști, troțchiști, malagambiști, comuniști, naționaliști, internaționaliști, progresiști, conservatori etc, dar n-am găsit măcar unul să zică ceva de bine de acest (ne)om… De Gigel…
Dumitru SÂRGHIE
Era de asteptat ca Ludovic Orban sa fie sustinut de o majoritate coplesitoare pentru ca inca foarte multi mai vad in el un simbol al vechiului PNL. De asemenea a avut si niste subiecte in agenda foarte interesante precum fonduri europene pentru domeniul IT pentru micii antreprenori precum echipamente https://www.itdepot.ro/imprimante-portabile-247