În perioada septembrie 2019 – august 2020, Liceul Tehnologic „Alexe Marin” din Slatina derulează proiectul „Raising teaching quality to reduce early school leaving”, finanțat de Comisia Europeană prin Programul Erasmus+, Acțiunea Cheie 1 – Mobilități de formare a cadrelor didactice, domeniul Educație școlară.
Proiectul urmărește participarea a 10 profesori la cursuri de formare, pentru a-și îmbunătăți abilitățile de utilizare a unor metode și tehnici de predare inovatoare, centrate pe elevi, care să încurajeze rezolvarea sarcinilor din lumea reală și dezvoltarea competențelor transversale. Astfel, aceștia vor fi capabili sa realizeze o interconexiune rapidă a diferitelor cauze și consecințe ale abandonului școlar timpuriu, precum și însușirea unor politici, strategii și măsuri pentru a preveni ESL (Early School Leaving).
Bugetul proiectului este de 20.840 de euro. Printre obiective se numără următoarele: reducerea ratei abandonului școlar, în rândul elevilor Liceului Tehnologic „Alexe Marin”, prin creșterea atractivității orelor de predare – învățare – evaluare și motivare a elevilor de a finaliza cursurile obligatorii, folosind digitalizarea și metode activ participative și creșterea gradului de inserție pe piața muncii a absolvenților Liceului Tehnologic „Alexe Marin”, prin dezvoltarea competențelor care să îi ajute să se adapteze la cerințele pieții muncii europene actuale.
În cadrul proiectului, 10 profesori vor beneficia de finanțare, pentru participarea la cinci cursuri susținute de furnizori de formare din Uniunea Europeană. Cursurile se vor desfășura în cinci fluxuri, după cum urmează: Fluxul 1 (doi participanți) – cursul „SEL – Social and Emotional Learning” (Globtrain), în perioada 13-19 octombrie 2019, Berlin; Fluxul 2 (doi participanți) – cursul „Strategies for improving classroom atmosphere and student motivation in school: A modern Challenge for teachers” (Cervantes Training), 14-20 martie 2020; Fluxul 3 (doi participanți) – cursul „Countering dropout” (Submeet), mai 2020, Vasto, Italia; Fluxul 4 (doi participanți) – cursul „Tackling Early School Leaving (ESL)” (Doreea), 21-25 septembrie 2020, Barcelona, Spania; Fluxul 5 (doi participanți) – cursul „Going Digital in an Innovative Classroom” (ITC – International TEFL Certificate), 5-9 octombrie 2020, Praga, Cehia.
Profesorii participanți la cursuri au fost aleși pe baza unei proceduri de selecție organizate în perioada 9-13 septembrie 2019 și publicate pe site-ul proiectului, https:// erasmusltam. wordpress.com/.
În perioada 20 septembrie – decembrie 2019, se vor realiza activități de pregătire lingvistică (engleză), cu durata de 20 ore, pentru participanții la cele cinci cursuri. Pregătirea tematică și culturală se va face înainte de efectuarea fiecărei mobilități. La finalul cursului, participanții vor primi, din partea furnizorilor activității de formare, un certificat Mobilitypass, în care vor fi menționate competențele și abilitățile dobândite la cursuri.
Prin programul Erasmus+ KA1, Liceul Tehnologic „Alexe Marin” întrevede noi oportunități de finanțare pentru noi proiecte și parteneriate transnaționale, prin care să se dezvolte abilități și competențe ce stimulează dezvoltarea socio-profesională, învățarea, pe tot parcursul vieții, și inserția absolvenților pe piața muncii.
Ionuț DUMITRESCU