În sufletul absolvenților de liceu, survine o noblețe a melancoliei, atunci când trebuie să plece de lângă dascălii și îndrumătorii lor, iar ei, suflete rebele și pline de candoare, să se despartă, ca și cum n-ar fi fost niciodată împreună și în strânsă armonie.
Viața îi rupe, subit, din această unitate fluidă – elev-diriginte-profesor – și îi obligă, parcă, prea repede, la prerogativele vieții. Uneori, nici despărțirea de familie, de cei dragi, nu are aura aceasta a melancoliei.
Ideea plecării în lume a absolvenților din sublima și nonconformista lor „gașcă”, în care aveau acces liber la candoare, sărut și tandrețe, e ca o dezlegare de fericire. Doar atunci când vor păși pe cărările vieții, cu „traista-n băț” și purtând la subsuoară câte un zeu, absolvenții de liceu vor avea conștiința dezlipirii de îmbrățișarea și căldura mamelor (care nu-i lăsau să plece la școală fără reglementarul și consistentul sandviș, pe care, la școală, ea sau el, i-l dăruia lui sau ei, după caz), dar și de „mirajul găștii”, care, atunci, la despărțire, la plecare, simte că se clatină Dumnezeu.
Și asta se întâmplă, fiindcă absolvenții lucrează cu transcendentul și cu metafizica, de cele mai multe ori, fără voia lor. Adâncimea iubirii absolvenților de liceu capătă la despărțire dimensiuni astronomice. E un ireparabil năvalnic și o exasperare a despărțirii, un fel de deznădejde înspre viitor, deschisă, totuși, altei fericiri – Fericirea maturității și a plecării spre noi orizonturi.
Timpul adolescenței devine subit mai important, incandescent chiar, atunci când ești obligat de situație să-l părăsești. Fiindcă, în adolescență, nu e decât un singur timp, care nu se mai întoarce niciodată.
ȘTIM, ANII DE LICEU AU TRECUT CA VÂNTUL, DAR CÂTĂ SPLENDOARE!
Ziua de 21 mai 2018, va rămâne vie în memoria absolvenților Liceului Teoretic „Mihai Viteazul” din Caracal, un liceu prestigios, în care visurile au mari șanse să devină realitate și, în care rezultatele învățăceilor sunt însuflețite și prind contur cu ajutorul unor dascăli patrioți, care au cultura responsabilității și care știu să șlefuiască, minuțios, caractere.
Emoționați până la lacrimi, dar și plini de entuziasm, noi absolvenții celor 12 clase am parcurs și încheiat, cu succes, o etapă existențială de mare importanță pentru viitorul nostru, în aceste vremuri încruntate, pe care putem să le biruim doar continuându-ne instrucția intelectuală și morală.
Știm: anii de liceu au trecut ca vântul, dar câtă splendoare! Și mai știm că, în viitor, ne vom lovi de înșelăciunile vieții, dar, prin educație și cultură, micile noastre eșecuri se vor transforma în izbânzi, care ne vor ajuta să trăim înlăuntrul trăirii și să devenim, cu adevărat, OAMENI! Prin ELOCINȚĂ, PROFESIONALISM, MORALĂ CREȘTINĂ, NĂDEJDE și DRAGOSTE! Tristețea despărțirii de azi se va transforma în triumful realizărilor noastre de mâine.
Timpul ne-a dat și ne va da, în continuare, lecții de viață, iar profesorii noștri dragi ne-au pregătit zorii viitorului, arătându-ne CALEA, ADEVĂRUL ȘI VIAȚA și îngăduindu-ne o singură dogmă, în afara celei creștine: OPTIMISMUL!
A luat sfârșit o epocă de aur, de care ne vom aminti cu drag, și va începe alta de platină, ca un zbor prelung în cosmosul vieții, pe care îl vom parcurge, la început, cu aripile construite de părinții și profesorii noștri, apoi, cu aripile construite de noi înșine.
Părinți-profesori-diriginți, iată triada unei legături care a dat curs desăvârșirii noastre, prin iubire, dăruire, profesionalism și dumnezeire. Triada creștină, care ne-a învățat ce este viața, cu luminile și umbrele ei, cum trebuie să luptăm, pentru a ne atinge țelurile, ce înseamnă albastrul cerului și mitologia sufletului, ce înseamnă Adevărul, Dreptatea și Buna-Cuviință. Ne-a arătat, de asemenea, cum să vedem luminile aparent îndepărtate ale lui Dumnezeu, precum și ideea că, prin instrucție intelectuală și cultură, ne putem păstra libertatea.
Într-o lume în care informația este la putere, profesorii noștri ne-au spus că, prin deținerea informației, vom intra cu dreptul în adevăratul sens al lumii și că nu există putere fără libertate și nici libertate fără putere.
Diriginții celor opt clase terminale ne-au înmânat diplomele de absolvire, pe care le-au însoțit cu rostiri simbolice, ivite din căldura sufletului și din adăpostul sublim al inimilor lor. Am trăit cu toții o emoție specială și o încărcătură sentimentală, pe care noi, absolvenții, nu le-am trăit niciodată.
Anii de liceu s-au terminat aici, într-un parfum metafizic al unor străfulgerări umane nemaintâlnite, murmurând melodiile vieții și ale devenirii. Am ținut un moment de reculegere pentru NICU COSTINEL, colegul nostru drag, pe care o pajură neagră l-a luat și l-a dus pe alt tărâm, trecând grăbită peste Apa Aheronului, el nemaiapucând – Dumnezeu să-l odihnească! – să se bucure cu noi de aceste clipe memorabile.
I-am mulțumit din tot sufletul domnului Liviu Mitroi, directorul liceului nostru, căruia i-am purtat și-i vom purta un respect deosebit, pentru că ne-a fost mereu alături și ne-a spus ce înseamnă nivelul superior al virtuții, îndemnându-ne spre echilibru și frumos. Asemenea și doamnei director adjunct Valentina Ciulavu, dar și tuturor cadrelor didactice, între care amintim: Carmen Laibăr, Veronica Baciu, Mihaela Neacșu, Adrian Stroe, Florin Matei, Marinela Șarângă, Luxa Ciobanu, Laura Tudor, Anca Mechenici, Olguța Cotulbea, Valeria Prodănescu, Daniela Jumugă, Zizi Olaru, și câți alții, care ne-au îndestulat cu preaplinul științei și moralei dumnealor. Și, fiindcă „fotografia e o oglindă înzestrată cu memorie”, îi mulțumim, pour toujours, și domnului Radu Șurlan, care a eternizat momentul cel mai frumos din viața noastră de până acum.
Am trăit clipe singulare, remanente în inimile noastre de adolescenți, alături de întreaga și candida echipă de conducere a Liceului Teoretic „Mihai Viteazul” din Caracal. Am fredonat, în pași de dans, melodia „Ani de liceu”:
Timp,
Încotro mergi?
Spre ce meleaguri noi, grăbit, alergi?
Cum poți, într-o zi,
Să schimbi în oameni mari
niște copii?
Simona Maria PETRIȘOR
