Când un personaj politic iese din scenă, cineva îl plânge. Pe Coposu și Rațiu i-au plâns oamenii de bună credință ai acestei țări… Iliescu, Emil Constantinescu, Năstase și Petre Roman au îmbătrânit urât în politică, dar tot i-a plâns cineva. Babele de la APACA, sinecuriștii și marionetele lor.
Pe Băsescu îl plânge doar Elena Udrea, de-i tremură toată carnea de la buric în jos, până la Târgu Frumos… Pe Regele Mihai l-au plâns puținii regaliști, romantici și nostalgici, care au mai rămas în țara noastră, dar și nepotul lui, Prințul Nicolae, care chiar are profil de Rege. Principesa Margareta și consortul ei dubios, Duda, mi s-au părut, duplicitari, marxiști, subversivi și „sifonari”, ca să nu zic ceva mai buruienos.
Pe Ciorbea l-au plâns cucuvăile și câțiva măciucari de-ai lui de la sindicat. Pe Orban, îl plânge propria-i mandolină și propria-i grupare căreia-i va fi greu să facă față frăției PNL-PSD și Ayatolahului Roșu de la Cotroceni, Iohannus Bifrons… Cel pe care nu-l va plânge nimeni, când va ieși din scenă. Așa cum nu-l plânge nimeni, acum, pe măscăriciul care se cheamă Cîțu și care este sub nivelul intelectual al Vioricăi Dăncilă, pe care o plâng toți profesorii de lucru manual și toate bucătăresele de la TCH…
Pe Cîțu nu-l plâng nici măcar cei cărora el, năpârstocul făuritor de „esee” (cel care confundă formula de adresare „Onorată asistență”, cu „Onorată instanță”), le-a făcut penisul mare… Cu ierburi scumpe și halucinogene… Ca să ne reguleze mai bine…
Ce trist e să nu te plângă nimeni la despărțire, la plecare… Nici pe Ciolacu nu-l va plânge nimeni. Poate doar puținii lui prieteni, Omar Haissam, pe oriunde-o mai fi acesta, eventual învățătoarea sa, dacă mai trăiește, aceasta spunându-și, cu eternă tristețe, doar pentru sine: „Ăsta n-a învățat nici acum să citească!”
Pe Victor Ponta îl plâng toți plagiatorii patriei, în frunte cu actualul ministru al Educației… Nomina odiosa!
Pe Ciucă îl vor plânge toți urmașii lui Ceaușescu, având în vedere că este singurul prim-ministru post-decembrist, care utilizează, în limbajul lui de lemn-tănase, formula cizmarului: „Să facem totul”! „Dragi tovarăși și pretini”, mă aștept ca, într-o zi, Ciucă să folosească celebra vocabulă ceaușistă „tutulor” și să dea ordin Academiei Române, cu degetul pe trăgaciul unui Kalashnikov modernizat, s-o introducă în patrimoniul național al limbii…
Altfel, toate bune și frumoase… Alina Gorghiu, Flutur, cel care scrie cu oi pe dealuri, Rareș Bogdan, găunosul suprem, dar și toți cei care l-au aplaudat, până la delir, pe Cîțu, astăzi, îi fac igiena spatelui generalului de aparatcik, Nicolae Ciucă. În dosul unei Cortine de fier (apropo, chiriașului de la Cotroceni i s-a comandat un buncăr de cinci stele, pe bani grei), Iohannus râde și cu… curul de ei și de tot poporul român.
Caracter zero la acești liberali de mucava… Revin și spun că, acum, în prostia ei funciară, Viorica Dăncilă îmi pare că avea un pic mai mult bun-simț (când dădea ușor, diafan și complice, ochii peste cap, recunoștea, într-un fel, că e dusă cu pluta) decât aceste lichele care glorifică adânca zicere din „Adio, Europa”, romanul celebrului scriitor anticomunist I. D. Sîrbu: „Limbile rămân aceleași, doar dosurile se schimbă…”
Ori… dosul generalului nu e de ici de colea… E călit în războiul său de 50 de ani cu limba română…
Dumitru Sârghie
