Liviu Voiculescu, senator PNL, a transmis un mesaj tuturor cadrelor didactice, cu ocazia Zilei Mondiale a Educației:
„Atunci când un copil devine, peste ani, un om bun și frumos, înseamnă că educația primită și-a atins scopul. Iar când remarcăm bunătatea și frumusețea unui om, îi remarcăm, de fapt, caracterul și spiritul, inteligența și sufletul, înțelepciunea și echilibrul. Educația este cea care îți oferă toate aceste daruri, fie că este primită în primii 7 ani ai vieții, fie că este dezvoltată pe băncile școlii. Pentru că, oferind valoarea cunoașterii științifice și bucuria realizărilor intelectuale cultivate, în anii de școală, educația completează și modelează, tot ceea ce ne definește pe noi, ca OAMENI.
Să prețuim educația, căci prețuind educația, ne prețuim pe noi!
Cinste vouă dascăli, oameni cu suflet mare, ce ne dăruiți nouă, parte din bunătatea și frumusețea voastră! Și fie să primiți astăzi, de Ziua Educației, și în fiecare zi a fiecărui an, doar buchete de satisfacții și recunoștință!”
LINIA ÎNTÂI