Liviu Voiculescu, senator PNL, susține un nou proiect legislativ, cu privire la completarea Legii drepturilor pacientului nr. 46/2003, și prevede că, în situația în care un bolnav de cancer aflat în remisie pe termen lung să nu se mai confrunte cu un tratament inechitabil în ceea ce privește accesul la servicii financiare.
„Adesea, aceste persoane se confruntă cu prime de asigurare restrictiv de mari, deși sunt vindecați de mulți ani, chiar de zece ani. Așa cum arată și planul european de combatere a cancerului, acesta are ca scop nu doar să asigure supraviețuirea pacienților bolnavi de cancer, ci și ca aceștia să trăiască o viață lungă, împlinită, lipsită de discriminare și de obstacole neechitabile.
Astfel, propunerea noastră prevede că, în situația încheierii contractelor de asigurare, în cazul în care distribuitorul de asigurări solicită supraviețuitorului de cancer informații și documente în vederea evaluării riscului pentru prelucrarea, respectiv menținerea în asigurare, acesta are dreptul de a nu le furniza pe acelea care vizează afecțiunea oncologică, dacă a trecut un termen de 7 ani de la data încheierii protocolului oncologic. În cazul supraviețuitorului de cancer al cărui diagnostic a fost pus înainte de vârsta de 18 ani, termenul este de 5 ani de la data încheierii protocolului oncologic.
Complementar, în vederea asigurării respectării dreptului de a fi uitat, personalul medico-sanitar are obligația de a nu furniza distribuitorilor de asigurări aceste informații și documente.
Nerespectarea de către distribuitorii de asigurări a dreptului de a fi uitat atrage răspunderea civilă, conform prevederilor legale”, a declarat Liviu Voiculescu.
Ionuț Dumitrescu