Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Olt, prin Serviciul de ocupare EURES România, oferă 100 locuri de muncă vacante în Marea Britanie, la cules căpșuni în Scoția, pentru munca sezonieră în agricultură.
Se va lucra 5-6 zile pe săptămână, căpșunile fiind culese în sere, tuneluri, iar programul de lucru va fi de aproximativ 7 ore/zi, în funcție de comenzi și de vreme. Durata contractului de muncă va fi de trei luni, iar salariul va fi stabilit în funcție de cantitatea culeasă, aproximativ 7,50 lire brut/oră.
Angajatorul este interesat ca persoanele care aplică pentru un astfel de loc de muncă să îndeplinească următoarele cerințe: să dea dovadă de rapiditate, motivație, coordonare, experiență, cunoașterea limbii engleze constituie avantaj.
Cazarea se va face în caravane de 4-5 persoane, contracost, 42 lire/săptămână.
Persoanele care doresc să aplice pentru unul din aceste locuri de muncă și îndeplinesc condițiile din ofertă, trebuie să se adreseze consilierului EURES din cadrul AJOFM Olt din Slatina, strada Prelungirea Crișan, nr. 2, tel. 0249/411002.
Formularul de aplicație se va completa la adresa https://central.concordia.org.uk/eligibility. Data limită de înscriere este 31 martie 2018.
Preselecția aplicanților se face de către angajator. Invitarea la selecție a persoanelor preselectate de către angajatorul englez se va face în timp util.
Ionuț DUMITRESCU