Direcția Administrarea Străzilor și Iluminat Public din cadrul Primăriei Municipiului Slatina a inițiat proiectul privind modernizarea și reabilitarea străzii Grădiște din municipiul nostru. proiectul are în vedere reabilitarea unui tronson de 850 metri liniari, ce presupune o suprafață a carosabilului de 6.562 mp, respectiv 3.408 mp trotuare. În ceea ce privește partea carosabilă, se vor turna balast stabilizat și două straturi de asfalt de 6 cm., respectiv 4 cm., strada urmând ca, la final, să aibă o lățime de șapte metri.
Se vor efectua lucrări și la trotuare, acestea vor avea o lățime cuprinsă între 1,5 și 2,25 metri. De asemenea, se vor monta și guri de scurgere pentru evacuarea apelor pluviale. Conform programului stabilit, anul acesta, vor fi terminate primele două tronsoane dintre cele trei stabilite, lucrările fiind, în prezent, pe final în zona menționată. Lucrările pe ultimul sector vor continua anul viitor, după introducerea canalizării.
Valoarea întregului proiect se ridică la suma de 1.942.561 lei cu TVA. În urma implementării proiectului, în perimetrul menționat, va crește siguranța în traficul rutier și pietonal.
Mihaela C.