AcasăOra SatuluiLucrările continuă pe străzile asfaltate în această primăvară, la Deveselu. Se amenajează...

Lucrările continuă pe străzile asfaltate în această primăvară, la Deveselu. Se amenajează rigolele, șanțurile și accesele către gospodării

Administrația locală din comuna Deveselu continuă lucrările de modernizare a străzilor asfaltate în această primăvară. În această perioadă, intervențiile sunt concentrate pe realizarea infrastructurii necesare pentru buna funcționare și întreținere a arterelor modernizate.

Potrivit primarului comunei Deveselu, Marius Aliman, echipele lucrează la construirea rigolelor și a șanțurilor pentru scurgerea apelor pluviale, dar și la amenajarea acceselor în curțile gospodăriilor de pe străzile care au fost asfaltate în primăvară.

Edilul subliniază că obiectivul administrației locale este ca lucrările să fie finalizate corespunzător, astfel încât investițiile realizate să ofere locuitorilor străzi nu doar asfaltate, ci și funcționale, sigure și bine amenajate.

„Ne dorim ca lucrările să fie finalizate corespunzător, astfel încât străzile să fie nu doar asfaltate, ci și funcționale, sigure și bine amenajate”, transmite Marius Aliman, primarul comunei Deveselu.

Acesta le mulțumește locuitorilor pentru răbdare și înțelegere pe durata desfășurării lucrărilor și transmite că administrația locală va continua proiectele de dezvoltare a comunei.

„Continuăm să construim, pas cu pas, pentru Deveselu!”, este mesajul primarului Marius Aliman.

Dragoș Sîrghie

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -

Most Popular

- Advertisment -

Recent Comments