Astăzi, când o criză financiară lovește România, unii zic că e venită așa din senin, ca o pandemie gândită, se taie și guvernanții știu bine de unde și cât. Este o treabă complicată, alambicată, aparent, pentru că ochiul lor se îndreaptă vizionar către cei mulți. La vârf privilegii, drepturi, prosperitate…
În trecut mesele de lemn rotunde și joase, cu trei picioare, se puneau vara în bătătură sub un păr sau un cais bătrân, cu ramuri groase umplute de frunze și care lăsau, roată, o umbră deasă și răcoroasă pe țărâna fierbinte:
,,În mijlocul mesei puneam mămăliga, își amintește senioara de 80 de ani, iar pe masă se așezau castroanele de lut, în care urma să fie pusă fiertura. Pe scaunele de lemn ne așezam în jurul mesei toți ai casei, fiecare cu scaunul și locul lui. Nu aveam cine știe ce pe masă, dar sub masa mică intrau pisicile, două-trei, cu niște cozi mari, groase și stufoase. Le dădeam ce mâncam și noi, dar tot nu le ajungea, deși erau sătule… De sub masă ridicau falnicele cozi și le târau, îndoindu-le și rotindu-le deasupra castroanelor cu fiertură și periau marginile mămăligii, dacă se întâmpla să fie răsturnată cumva mai alături. Supărat capul familiei spunea scurt, frământând gânditor în palma mare un cocoloș de mămăligă: ,,Să le tăiați coada, dar vedeți, să fie cât mai scurt… ”
În lumea satului de atunci, o lume săracă, pisicile nesătule aveau aproape toate cozile tăiate și nu le mai vânturau arcuite peste mâncare, mișcau doar un ciot pe sub masă și oamenii mâncau liniștiți.
Acum, în așa-zisa criză, pisica guvernantă își plimbă cu perfidie coada grasă peste masa celor mulți. Oare se va găsi cineva să o reteze?
Radian Vasile
