AcasăOra SatuluiLumea satului  – „Operațiunea tomberonul”!

Lumea satului  – „Operațiunea tomberonul”!

În satele din spațiul însorit al Câmpiei Române, odată cu intrarea în U.E., a început un proces anevoios și controversat de modernizare, de adaptare sau pliere a mediului nostru rural pe osatura actuală a satelor, de fapt miniorașelor, din lumea vestică. Se încearcă cu orice preț copierea stilului de viață occidental, prin legi sau investiții în infrastructură, care, câteodată, se dovedesc inutile, prin nepotriveala lor, cu modul tradițional, trecut și prezent, de existență al poporului român. Realitatea românească este privită de foarte multe ori ,,din avion” (de cei îndrituiți să ne conducă) sau din sferele înalte ale contextelor european și mondial, dar niciodată din cel local. Unii dintre politicienii noștri și cei care mediatizează intențiile lor stratosferice nu au coborât și nu vor coborî  vreodată acolo unde societatea respiră sau în curtea gospodarului de la șes, deal, munte, grind sau litoral, pentru că simplitatea și concretul deranjează și au gradul de rezolvare cel mai complex… Așa că, se bat câmpii despre globalizare, conflicte geopolitice, macroeconomie, criză mondială, la care trebuie să fim părtași, vrând-nevrând.

Acum, o măsură, de altfel binevenită, își face tot mai mult prezența pe ulițe și, asociat acesteia, obiectul: lada de colectare a gunoiului, care a ajuns, așa, pe neașteptate și în curțile aproape pustii ale gospodarilor, în majoritate pensionari cu state vechi, din satele cu duzi și salcâmi, mărginite de câmpuri întinse, cultivate cu grâu, porumb și floarea soarelui.

Țăranii dintr-un alt timp vor colecta gunoiul și sunt puși într-o situație pe care nu o prea înțeleg, reciclarea.

„Mă dusei, povestește bătrâna (după ce semnase un contract, la două zile veniseră la poarta ei, cu mașina, două persoane trimise de primărie să-i aducă tomberonul) și, binișor, binișor, ajunsei la poartă. Greu, eu merg încet la cei aproape 80 de ani, nu ca ăștia mai tineri, la 20-40 de ani. Când mă apropiai, îi văzui că se uitau la mine fix și aveau o nerăbdare care le sclipea în ochi. Cred că se grăbeau. Erau doi în mașină. Unul, solid și mai brunet, pe care îl știu, că a locuit un timp pe ma’alaua noastră și a plecat în alt cătun și celălalt, ceva mai în vârstă, avea părul înspicat și un cap, ca un dovleac cu bube pe el. ,,Vezi, că  ți-am adus tomberonul!”, îmi zise din mașină ăla cu capu’ mare…”.

Și, aici, trebuie să intervin, continuând discuția:

Enunțul suna ca o atenționare, adică noi l-am adus, dumneata vei avea responsabilitatea modului în care îl vei folosi.  Prinzând nuanța, bătrâna întreabă: ,,Și ce să fac cu el?” (De fapt, ea avea chef de vorbă).

Auzind această întrebare simplă, cei doi coborâră din mașină, se priviră și, după un timp de gândire, unul dintre ei răspunse: ,,Îl așezi în curte și arunci gunoiul în el!” Femeia se uită la obiectul de plastic, nou, mare și negru. Îl analiză temeinic și zise: ,,Da, varză, nu pot să pun în el…?” Puțin speriat, cel brunet și înalt îi explică: ,,Vezi, matale, vei pune în el plastic, hârtie, cartoane, sticlă și ce mai aduni de prin gospodărie și astea nu amestecate, pentru că, dacă te uiți sub capac, în tomberon sunt niște saci, în care vei pune separat gunoiul: hârtia într-un sac, sticla în altul, plasticul la fel…” ,,Dar cât gunoi fac de una singură în curtea asta mare, unde, vedeți și voi, nu mai este ce era odată?” ,,Nu știm, mamaie, cât gunoi faci dumneata, dar trebuie să-l strângi în sacii de plastic, așa cum ți-am zis și, să știi, în fiecare joi vine mașina să-l ridice”. ,,Am înțeles! Și dacă se strică? Îl plătesc?” mai întrebă femeia, referindu-se la bidonul de plastic. ,,Nu se strică. Sunt făcute să reziste”, zise repede cel brunet, bun cunoscător, se pare, al structurii obiectului de colectare. ,,Și mai e ceva…”, continuă ea uitându-se la obiectul de lângă mașină și apoi la cei doi. ,,Hai, spune mai repede, că ne grăbim! Mai avem de dus și la alții!” ,,Dacă mi-l fură careva? Că de stricat ziserăți că nu se strică. Am auzit pe cineva de la capu’ satului că-l ține pe prispă, de frică să nu i-l fure…”,,Ai grijă și dumneata! Toți din sat au primit așa ceva și n-o să rămâi fără el.” Târziu își dădură seama că femeia îi ținea de vorbă, așa, ca să se bucure de prezența lor. Grăbiți, urcară în mașină.

Bătrâna, mulțumită că avusese cu cine mai sta de vorbă, duse tomberonul în bătătură, sub un șopru.

Urma să se ocupe de… reciclare.

Radian Vasile

RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments