Lupii suri dintr-o pădure, într-o zi s-au adunat,
Vrând să nu mai facă parte din al leului Regat,
Să-i ajute ca să urle, au chemat și-un lup turbat,
Priceput la clănțăneală, dar cu multe cruci la cap.
Lupul chemat să-i ajute, șef de haită-acea jivină,
Provenea dintr-o pădure cu a leului vecină,
Dar microbii de turbare pe toți i-au contaminat,
De la mic și pân’ la mare, lupii noștri au turbat.
Ei cereau să aibă dreptul, ca să urle-n limba lor,
Și-o bucată de pădure din Regatul leilor,
Și doreau ca să emită, leul pentru ei firman,
S-aibă dreptul să-și aleagă, numai dintre lupi divan.
Și pe-oricare vietate de pe teritoriul lor
S-o oblige ca să urle dor în limba lupilor,
Căci organizați în haite, s-au pus lupii pe urlat,
Dar ecoul din pădure, pe Monarh l-a deranjat.
– Ce se-ntâmplă?, răcni leul spre umilii lui argați…
– Mai nimic, i-a răspuns ursul, urlă niște lupi turbați,
Vor o parte din pădure, ca să fie doar a lor,
Și să-i schimbe denumirea în „Ținutul lupilor”,
Turmele de oi și ciute doar ei să le păstorească,
Iar pădurea-n care stau, cu vecinii s-o unească.
– Eu cunosc de mult dorința javrelor, dar i-am lăsat,
Credeam c-odată cu părul și năravul l-au schimbat,
I-a-ndârjit la clănțăneală veneticul cel turbat…
– Ați fost liberi prin pădure, tot ce-ați dorit ați vânat.
Ce-ați crezut, javre râioase, că-mi ciuntiți al meu regat?
Și, răcnind, bătrânul rege l-a-nșfăcat pe venetic
Aruncându-l hăt, cât colo, din pădure pe calic,
Și băgați prin vizuine, să scape de păruială,
Lupii treziți din turbare, n-au mai apărut pe-afară.
Morala
Dacă vrei din trupul țării să nu pierzi niciun crâmpei,
Țara trebuie condusă, nu de iepuri, ci de lei.
Ion Anuța
