Trăim vremuri în care grotescul guvernării se confundă periculos cu o parodie de manual. După ce alianța Ciolacu-Ciucă-Iohannis a golit până la fund visteria națională, noua orânduire vine acum, cu o ipocrizie ce frizează absurdul, să pună biruri peste bruma de demnitate a cetățeanului onest. În viziunea lui Bolo – devenit peste noapte profetul austerității selective – salvarea națiunii constă în tăierea burselor elevilor, în înjugarea profesorilor la o zi de muncă de opt ore (dar cu leafa unui călugăr), și, deloc surprinzător, în tăcerea absolută privind sinecurile de partid, fondurile uriașe ale baronilor sindicali sau pensiile de lux pentru slugile vechi și noi ale regimului.
Este umilitor și revoltător, antiliberal și antinațional, ceea ce se petrece sub flamura acestui guvern care se pretinde „salvator”. Salvatorul cui? Al clientelei politice? Al investitorilor imobiliari dubioși? Al torționarilor reabilitați? Când un profesor pensionar e impozitat pe un venit modest, iar foști președinți-turnători revin la privilegiile de lux, înseamnă că valorile acestei națiuni au fost inversate cu brutalitate.
A înșfăcat Bolo bisturiul austerității, dar nu s-a uitat nici măcar o clipă în direcția partidelor care încasează milioane de euro din subvenții fără rușine, fără să dea socoteală nimănui. Nu a îndrăznit să atingă sacrosanctele agenții de stat, acele fabrici de sinecuri multicolore în care competența e considerată o slăbiciune. Nu a întrebat de ce sindicatele s-au transformat în holdinguri personale, de ce liderii lor – deveniți „sindicaci” – încasează lunar sume pe care niciun chirurg sau cercetător nu le vede într-un an.
Iar când, într-un acces de zel, se propune și eliminarea lui Nichifor Crainic din manuale, pentru vina de a fi fost… cine a fost, nu pot să nu mă întreb dacă nu urmează și reînființarea Tribunalelor Poporului. De ce nu și o reabilitare a experimentului Pitești, a Bălții Albe, a proceselor-spectacol? Avem deja o ideologie: socialism cu față de austeritate aplicată plebei.
Se cere, însă, tăcere. Să nu întrebăm cine a provocat dezastrul bugetar. Nici ce s-a ales de banii împrumutați cu dobânzi record. Să nu cerem răspundere penală pentru miniștrii care au girat jafuri monumentale. Să nu pomenim de Nordis, de vaccinurile nefolosite, de achizițiile „strategice” din pandemie. E periculos. În schimb, ni se livrează lecții de morală fiscală, predici despre sacrificiu și patriotism de la vârful unei elite care s-a izolat complet de popor.
Și, colac peste pupăză, când vezi cum Tismăneanu – în numele unei democrații parodiate – aplaudă CCR-ul pentru că i-a redat lui Petrov (alias Băsescu) privilegiile de fost președinte, îți dai seama că istoria a fost definitiv deturnată. Că morala a fost evacuată. Că lupta cu comunismul s-a încheiat printr-un pact cu demonii lui.
Ne mai rămâne doar să cântăm Internaționala Socialistă. Dar nu în semn de solidaritate revoluționară, ci în semn de doliu național. Pentru o țară prădată din toate direcțiile, în care omul cinstit este dus la eșafodul fiscal, iar impostorii se întorc la Palat.
Și dacă tot vorbim de alianțe toxice, poate că alianța „PNL-PSD”, aplaudată de aurolacii USR și de nepoții lui Atila, din UDMR, e prea blând spus. Ce avem în față seamănă mai degrabă cu o hidră bicefală, hrănită cu bani publici și apărată de legi strâmbe, votate de parlamentari obedienți și validate de instituții anchilozate.
L-am votat pe Nicușor Dan cu două mâini, crezând că va înfrunta sistemul. Astăzi, el fredonează „Tăcuta” amuțitului Klaus Werner Iohannis, acompaniat în surdină de bocancii groși ai celor care vor să ne închidă în trecut, cu tot cu viitor.
Dumitru Sîrghie
