Ca în fiecare an, Marian Călin, administrator public în cadrul Primăriei Iancu Jianu, se reîntoarce în comuna Movileni, pe plaiurile copilăriei sale, și încearcă să-și ajute semenii. Niciodată nu a uitat de unde a plecat și, pe cât poate, de sărbătorile creștinești și chiar de ziua sa de naștere, alături de prietenii săi, organizează campanii umanitare pentru într-ajutorarea familiilor nevoiașe din comuna Movileni.
Așa cum spuneam, și anul acesta, în apropierea Crăciunului, când cu toții trebuie să fim mai buni, mai iertători și să ne pese de semenii noștri care sunt greu încercați de viață, Marian Călin a reușit să aducă zâmbetul pe chipul câtorva familii din comuna copilăriei sale. O astfel de faptă de suflet trebuie, mereu, amintită.
Contactat telefonic, Marian Călin ne-a declarat că niciodată nu a făcut și nu va face vreo acțiune de dragul de a ieși în prim-plan, ci pentru că așa simte că este normal. Și-ar dori să-i poată ajuta mai mult pe cei aflați în suferință, însă, promite că, în viitor, va munci mai mult și va aduce zâmbetul pe fețele cât mai multor consăteni de-ai săi. Nu îi place să vorbească despre acțiunile sale de suflet, însă ne-a spus că, alături de prietenii săi, a reușit să strângă haine, alimente și dulciuri, care au fost primite cu emoție de familiile nevoiașe din comuna Movileni, județul Olt.
„În această perioadă, toți încearcă să schimbe lumea, dar, prin mici gesturi, putem face ceva pentru oamenii nevoiași. Nu doar în pragul sărbătorilor oamenii nevoiași au nevoie de sprijin. Sprijinul trebuie să vină din partea noastră, în tot timpul anului. Prin această acțiune, vreau să atrag atenția celorlalți tineri de vârsta mea, că și ei pot ajuta persoanele nevoiașe.
Acțiunea nu este una de imagine și niciodată nu mă voi lăuda că am făcut ceva firesc, adică să ajut un suflet atunci când are nevoie.
Totodată, urez un călduros «La munți ani!», tuturor familiilor din satul meu natal, Movileni. Să aveți sărbători liniștite!”
De asemenea, acesta îndeamnă tinerii cu o situație materială mai bună să se gândească și la cei mai puțin fericiți din acest punct de vedere, să se mobilizeze pentru a ajuta și alți tinerii care nu au posibilitățile lor.
Dragoș SÎRGHIE