AcasăAdministrațieMario De Mezzo și Emanuel Oproiu au inaugurat un nou bloc ANL...

Mario De Mezzo și Emanuel Oproiu au inaugurat un nou bloc ANL pentru tinerii Slatinei!

Municipiul Slatina are, începând de joi, 28 mai 2026, încă un bloc ANL finalizat și pregătit pentru a primi noii chiriași. Primarul Slatinei, Mario De Mezzo, alături de directorul general al Agenției Naționale pentru Locuințe, Emanuel Oproiu, au participat la inaugurarea imobilului construit pentru tineri, proiect care pune la dispoziția comunității 20 de apartamente noi.

Evenimentul s-a desfășurat în fața blocului recent finalizat, într-o zonă pe care administrația locală și reprezentanții ANL intenționează să o transforme într-un cartier rezidențial modern, dezvoltat la standarde europene.

Directorul general al ANL, Emanuel Oproiu, a declarat următoarele:

„După cum știți, acest bloc este destinat tinerilor. ANL susține construcția locuințelor pentru tineri. Acest bloc este finalizat. Vorbim de 20 de apartamente care o să fie repartizate de către autoritatea locală, de către primăria Slatina. Vorbim de locuințe la standardele anului 2026, locuințe care fac cinste ANL-ului și comunității locale.

În programul pe 2026 al ANL avem construcția altor locuințe, vorbim de locuințe de serviciu, care vor fi demarate tot în acest an, tot 20 de unități locative, 20 de apartamente. Urmând ca ulterior, deja suntem în linie dreaptă, în proceduri pentru construcția altor 20 de apartamente pentru tineri. Eu, din postura pe care am avut-o, totdeauna am susținut construcția acestor locuințe. Știți și dumneavoastră foarte bine că există o necesitate mare astăzi pentru construcția de locuințe, atât la nivelul localității Slatina, cât și în județ și nu neapărat în județul Olt, cât și la nivel național.

Împreună cu domnul primar am găsit soluția, sau mai bine zis, domnul primar a venit și ne-am sfătuit la București și a solicitat construcția altor locuințe, locuințe care se vor construi tot în acest cartier, pe acest amplasament, mai exact un bloc de locuințe de serviciu aici în vecinătate.

Din discuțiile pe care le-am avut inițial cu domnul primar, spunea că deja are în plan și a făcut o viziune asupra acestui cartier, astfel încât să devină un cartier la standarde europene. Agenția Națională pentru Locuințe desfășoară programe și în alte localități. Țin să vă spun că anul acesta vom recepționa și alte blocuri în județul Olt, în orașul Drăgănești, la Nicolae Titulescu și, nu în ultimul rând, la Brastavățu. La Brastavățu a început mai târziu, dar sperăm să se finalizeze anul acesta”.

Primarul Mario De Mezzo a precizat că repartizarea locuințelor urmează să fie făcută în cadrul următoarei ședințe a Consiliului Local, estimată pentru luna iunie, iar până la sfârșitul lunii iulie toate apartamentele ar putea fi deja ocupate.

„În viitoarea ședință de Consiliu Local, apartamentele vor fi repartizate, după care tinerii vor putea intra. Estimez că în ședința de Consiliu Local din luna iunie vom repartiza apartamentele, după care tinerii le vor prelua, vor semna contractele și vor putea intra în apartamente. Estimez că până la finalul lunii iulie, toate apartamentele vor fi ocupate Sunt în jur de 600 de cereri pentru toate categoriile de locuințe și de tineri și profesionale și sociale. Dar noi pe fiecare palier în parte lucrăm să obținem finanțări guvernamentale. Avem și pentru consolidări clădiri cu risc seismic, avem și pentru locuințe sociale, dosare depuse, avem pentru ANL. Deci fiecare linie de finanțare guvernamentală încercăm să o exploatăm la maximum pentru Slatina”.

Edilul Slatinei a vorbit și despre parcursul dificil al investiției înainte ca lucrările să fie reluate și duse la bun sfârșit.

„Doi ani de zile acest proiect a fost blocat la ANL, pus la sertar și uitat acolo. După ce am câștigat alegerile, am mers la domnul director și am discutat cum îl putem debloca. Am avut tot sprijinul dumnealui și în trei luni și jumătate am reușit să repornim proiectul”, a spus primarul.

Mario De Mezzo a reamintit faptul că administrația locală anunța în urmă cu doi ani începerea lucrărilor în aceeași zonă, iar acum proiectul a fost finalizat și este gata să fie locuit.

„Mă bucur că îl finalizăm. Vom da drumul și la al doilea bloc, și la al treilea bloc”, a conchis edilul Slatinei.

Dragoș Sîrghie

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -

Most Popular

- Advertisment -

Recent Comments