După cum se știe, semnalul de alarmă pe care l-am tras noi, recent, în Linia Întâi, cel cu privire la stricăciunile pe care le provoacă animalele sălbatice în nordul județului Olt, a ajuns și la urechea parlamentarilor noștri de toate zilele.
Unul dintre acești parlamentari, căruia îi pasă de necazurile oamenilor, este tânărul deputat Marius Iancu, cel care a făcut deja câțiva pași în sensul rezolvării problemei sus amintite. Iată ce a declarat domnia-sa:
«Am avut o întâlnire în comuna Poboru, organizată de d-l primar, unde m-am întâlnit atât cu producătorii agricoli, cât și cu proprietarii fondurilor de vânătoare. Probleme sunt mai multe acolo. Una dintre soluții ar fi aceasta, de a se mări cota de vânătoare, și în perioada în care vânătoarea este interzisă.
Eu am adresat o întrebare d-nei ministru de resort, prin care i-am solicitat să găsească și alte soluții pentru despăgubirea proprietarilor de terenuri, pentru pagubele aduse de animalele sălbatice recoltelor agricole și măsuri pentru prevenirea acestor situații, până să se ajungă la despăgubiri.
În Parlament, în momentul de față, la Camera Deputaților, la Comisia de Agricultură mai exact, se află Legea Vânătorii. Sunt modificări la Legea Vânătorii și Pescuitului… Voi analiza să văd dacă pot face ceva amendamente în sensul acesta, pe această lege, pentru a veni în ajutorul oamenilor! Vom umbla la Legea Vânătorii!
Din discuțiile cu producătorii agricoli din zona de nord a județului, dumnealor au dosare de daună care se ridică la sute de mii de lei. Neachitate de câțiva ani de zile…»
Ionuț DUMITRESCU