AcasăEditorialMarius Oprescu – artizanul unor victorii electorale istorice!

Marius Oprescu – artizanul unor victorii electorale istorice!

Un merit important în obținerea de către PSD Olt a unor scoruri impresionante, atât la alegerile locale cât și parlamentare, îl are președintele partidului Marius Oprescu, cel care a fost confirmat, alături de o echipă de „lupi tineri” calitățile sale organizatorice și politice.  Mai mult decât atât, „căpitanii” săi, cei care au avut răspunderea pregătirii și derulării campaniilor electorale în teritoriu, și-au pus la bătaie calitățile manageriale și meșteșugul politic, însă nu s-au abătut de la disciplina impusă de la județ, de același Marius Oprescu, care poate fi declarat, după aceste două runde de alegeri, Omul politic numărul 1 al Oltului.

Totul a funcționat ca un ceasornic, fără nicio fisură, așa încât dintre cei nouă parlamentari aferenți județului nostru, șapte sunt ai PSD. Trebuie remarcată abilitatea cu care Marius Oprescu a știut să profite electoral de non-combatul liberalilor noștri și, de abandonarea candidaților cu șanse, de către comandamentul județean al PNL și, mai ales, de scandalul intern din această filială, provocat parcă la cererea social- democraților, așa cum s-a tot întâmplat de la Revoluție încoace.

Echipa redacțională a Liniei Întâi îi urează lui Marius Oprescu, președinte PSD Olt și președinte al CJ Olt, Sărbători Fericite și un An Nou, cu multe realizări, atât pe plan politic, administrativ, cât și din punct de vedere personal.

La Mulți Ani, Marius Oprescu!

Dumitru Sârghie


- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments