AcasăPoliticaMarius Oprescu: „Atât timp cât se ignoră investițiile și autoritățile publice locale,...

Marius Oprescu: „Atât timp cât se ignoră investițiile și autoritățile publice locale, nu putem vorbi despre o dezvoltare sănătoasă a României!”

Marius Oprescu, prim-vicepreședintele Partidul Social Democrat, a fost prezent sâmbătă, 28 februarie a.c., la Forumul Național PES Activists România, eveniment ce a avut loc la București.

Oprescu a subliniat că fondurile europene sunt esențiale pentru dezvoltare, dar trebuie adaptate mai bine realităților din teritoriu și susținute de un buget național care să sprijine comunitățile locale.

„Europa și bugetul european înseamnă investiții, înseamnă fonduri europene, înseamnă dezvoltarea comunităților noastre și reducerea decalajelor care există în momentul de față.

Fondurile europene sunt importante, dar nu se poate să avem o dezvoltare a comunităților locale fără bugetul național. Dacă vrem să avem proiecte finalizate și comunități care să reducă decalajele care există în momentul de față, este nevoie ca bugetul național să susțină comunitățile locale.

Altfel riscăm să avem nu doar o Europă în mai multe viteze, ci și o Românie cu două viteze: una care se dezvoltă și merge înainte și una care stă pe loc

În momentul de față nu doar că nu avem un buget, dar nu avem nicio viziune sănătoasă asupra bugetului. Atât timp cât se ignoră investițiile și autoritățile publice locale, nu putem vorbi despre o dezvoltare sănătoasă a României.”

Acesta a declarat că Partidul Social Democrat a stabilit, în Comitetul Politic Național, principalele direcții privind administrația publică locală și construcția bugetului. Totodată, a afirmat că bugetele autorităților locale nu trebuie să scadă față de nivelul din 2025 și că investițiile trebuie să continue, inclusiv prin menținerea finanțării programului Anghel Saligny la cel puțin 12 miliarde de lei. De asemenea, a adăugat că PSD va susține și pachetul social în construcția bugetului.

PES activists – este o rețea europeană ce reunește membrii și simpatizanții partidelor socialiste, social-democrate și laburiste europene membre ale Partidului Socialiștilor Europeni (PES). Creat ințial în mai 2006 ca o comunitate virtuală capabilă să asigure interacționarea și schimburile de experiență între membrii partidelor europene, PES activists a întâlnit un rapid succes la nivel european numărând în prezent mii de înscriși și sute de grupuri active în toată Europa.

PES activists este în prezent constituit în România sub forma unui think tank ce reunește peste 10.000 de membrii la nivelul întregii țări cu organizații active în fiecare județ din România și în diaspora. PES activists România se prezintă ca o structură cu o formulă organizatorică independentă și un statut propriu, aprobat de PES.

Dragoș Sîrghie

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -

Most Popular

- Advertisment -

Recent Comments