Prim-vicepreședintele PSD la nivel național și președintele PSD Olt, Marius Oprescu, transmite, după reuniunea Consiliului Politic Național al partidului, că social-democrații sunt pregătiți să își asume din nou responsabilitatea guvernării și propun un proiect bazat pe priorități concrete pentru România.
Oprescu susține că decizia politică a PSD pornește de la trei principii: responsabilitate, stabilitate și guvernare în interesul României. Liderul social-democrat critică, în același timp, prelungirea crizei politice și efectele măsurilor de austeritate asupra populației și economiei.
„O spunem de 120 de zile, de când Parlamentul a trimis acasă Guvernul Bolojan. Nu din calcule politice, ci printr-un vot care a dat glas unei nemulțumiri ajunse la limită”, afirmă Marius Oprescu, care consideră că măsurile adoptate au pus o presiune tot mai mare asupra românilor.
Potrivit acestuia, în această perioadă, problemele economice și sociale s-au accentuat, de la creșterea dificultăților legate de plata facturilor și diminuarea puterii de cumpărare până la problemele cu care se confruntă firmele românești.
PSD propune zece priorități naționale
În acest context, Marius Oprescu afirmă că PSD își asumă responsabilitatea guvernării și vine cu un proiect construit în jurul unor obiective naționale.
Printre prioritățile social-democraților se află energia, reindustrializarea, agricultura, sănătatea, educația, infrastructura și reforma statului, obiective despre care liderul PSD spune că pot sta la baza unei majorități politice orientate către problemele reale ale României.
„Dincolo de toate disputele politice, oamenii au probleme cât se poate de concrete: factura la energie, banii care trebuie să ajungă până la sfârșitul lunii, siguranța unui loc de muncă, educație de calitate, accesul persoanelor vulnerabile la servicii esențiale și un spital care să funcționeze atunci când au nevoie de el”, afirmă Oprescu.
Liderul PSD critică totodată ceea ce numește o politică centrată pe funcții, negocieri și imagine publică, susținând că astfel de teme au ajuns să eclipseze discuțiile despre măsurile necesare pentru economie și populație.
„Interesul României nu poate deveni monedă de schimb”
Marius Oprescu face apel și la responsabilitate politică în ceea ce privește obiectivele strategice ale țării. Acesta consideră că disputele dintre partide nu trebuie să afecteze interesele României, în special în domenii precum absorbția fondurilor europene, dezvoltarea economică, agricultura și securitatea.
„Există o limită care nu trebuie depășită, indiferent cât de dură este competiția politică: interesul României nu poate deveni monedă de schimb într-o dispută de partid”, transmite președintele PSD Olt.
În încheiere, Marius Oprescu afirmă că PSD este pregătit să își asume deciziile dificile și responsabilitatea guvernării, punând accentul pe ceea ce consideră a fi prioritățile țării.
„Pentru că, înaintea calculelor politice, trebuie să fie România”, este mesajul transmis de liderul social-democrat.
Dragoș Sîrghie


