Prim-vicepreședintele PSD la nivel național și președintele PSD Olt, Marius Oprescu, lansează un atac dur la adresa politicilor de austeritate promovate de premierul Ilie Bolojan, susținând că România se confruntă deja cu efectele unei direcții economice greșite. Social-democratul consideră că insistarea pe măsuri restrictive, în lipsa unor politici clare de dezvoltare, a condus inevitabil la blocaj economic.
Declarațiile sale vin în contextul în care datele oficiale indică intrarea României în recesiune tehnică, situație confirmată de Institutul Național de Statistică. În opinia liderului PSD, această evoluție nu este o surpriză, ci consecința directă a unei viziuni economice centrate exclusiv pe tăieri și creșteri de taxe.
Redăm integral declarația lui Marius Oprescu:
„A ignora efectele austerității, înaintând cu încăpățânarea berbecului care vede doar zidul din față, e ca și cum ai îmbutelia alcool contrafăcut în pivniță și ai spera că eticheta elegantă va ține loc de conținut.
O vreme poți crea impresia de rigoare. Dar realitatea tot ajunge la oameni.
Ilie Bolojan a transformat austeritatea în dogmă liberală. Fără măsuri reale de dezvoltare, această direcție nu avea cum să producă altceva decât blocaj economic.
Dovada este oficială: datele publicate de Institutul Național de Statistică arată clar că România a intrat în recesiune tehnică.
Când Partidul Social Democrat spune că direcția trebuie schimbată, nu amenință, ci constată un fapt: așa nu se mai poate. Economia nu poate fi ținută în echilibru doar prin taxe și tăieri. Sacrificiile fără rezultate nu înseamnă disciplină, ci eroare de strategie. A cere corectarea direcției nu este un atac politic. Este o obligație față de oameni!”
Prin această poziție, liderul social-democrat transmite că PSD nu urmărește un conflict politic, ci o schimbare de paradigmă economică. În viziunea sa, echilibrul bugetar trebuie dublat de investiții și măsuri concrete de stimulare a economiei, pentru a evita adâncirea recesiunii și accentuarea presiunii asupra populației.
Rămâne de văzut care va fi reacția guvernării și dacă semnalele venite din zona social-democrată vor conduce la o recalibrare a politicilor economice în perioada următoare.
Dragoș Sîrghie