Doamnelor și Domnilor,
Dragi Olteni,
Revin astăzi cu mare bucurie Acasă, în mijlocul dumneavoastră, aici, în inima Olteniei, într-un moment aniversar, pentru a sărbători împreună, pentru prima oară, Ziua Olteniei!
Această sărbătoare este cu atât mai importantă în acest an, când ne pregătim de Centenarul Marii Uniri și cu toții știm importanța pe care a avut-o Oltenia în Marea Unire. Să nu uităm că Prima Unire a fost făcută la noi, de un oltean – Mihai Viteazul, în 1600.
De asemenea, Tudor Vladimirescu este o figură emblematică a Olteniei, fiind și foarte legat de Craiova, întrucât, pentru o lungă perioadă de timp, a lucrat pentru familia boierului Ioniță Glogoveanu. Iar 21 martie, data aleasă pentru a celebra Ziua Olteniei, este exact ziua în care Tudor Vladimirescu, în fruntea oastei de panduri, în timpul Revoluției de la 1821, a intrat triumfal în București.
Așadar, pentru a avea un viitor, pentru a ne putea dezvolta, nu trebuie să uităm trecutul, ci să-l evocăm și să-l valorificăm cu deschidere și respect pentru noi toți!
Să privim Ziua Olteniei ca pe un îndemn la unitate, solidaritate și mândrie națională. Pentru că această zi înseamnă împărtășirea unor valori, emoții și deziderate comune, iar patriotismul nu trebuie să rămână o noțiune uitată în manuale, ci o stare permanentă, o atitudine.
Să nu uităm, așadar, de figurile istorice ale Olteniei (Mihai Viteazul, Tudor Vladimirescu, Iancu Jianu, Constantin Brâncoveanu, Ecaterina Teodoroiu etc) și să continuăm să credem în lege și dreptate, în idealuri și libertate!
Dincolo de discursuri și evenimente publice, sărbătoarea de astăzi ar trebui să fie prilej pentru punți între oameni, pentru consolidarea și ilustrarea unei Oltenii și a unei Românii moderne și deschise!
Și, vorbind de modernizare și dezvoltare, ca ministru al dezvoltării regionale, mă bucur să vă spun că regiunea Sud-Vest Oltenia derulează multe proiecte importante atât din fonduri naționale, cât și europene.
Prin Programul Național de Dezvoltare Locală, de exemplu, avem, până în prezent, 403 contracte semnate, în valoare totală de aproape 1,5 miliarde de lei, care vizează lucrări de alimentare cu apă, canalizare, reabilitare de drumuri, poduri și podețe, precum și modernizarea infrastructurii educaționale (creșe, grădinițe, școli).
De asemenea, această regiune a accesat fonduri europene (prin Programul Operațional Regional) în valoare de peste 250 de milioane de euro, pentru 43 de proiecte. Bineînțeles că este loc și de mai bine! Este și motivul principal pentru care, în Programul de Guvernare, am inclus sprijinirea autorităților publice locale și creșterea absorbției fondurilor europene ca fiind două dintre prioritățile noastre de guvernare.
Nu în ultimul rând, una dintre prioritățile de guvernare o constituie modernizarea infrastructurii rutiere, care să asigure eficientizarea transportului persoanelor și mărfurilor. În acest sens, drumul expres Craiova-Pitești, îndelung așteptat, va contribui la dezvoltarea economică a zonei de Sud-Vest a României și va asigura corelarea cu proiectele de mare infrastructură deja demarate la nivelul Coridoarelor IV și IX Pan Europene. Este vorba de 121 km de drum, în valoare de aproximativ 4,4 miliarde de lei. Drumul se va realiza în 4 tronsoane, iar vestea bună primită de la Compania de Autostrăzi este că, prin bugetul de stat pe 2018, au fost alocate 7,4 milioane de lei din credite bugetare, restul de circa 5 miliarde de lei urmând să fie atrase din credite de angajament. La finalizare, traficul din Balș și Slatina va fi decongestionat, iar acest drum va ajuta foarte mult nu doar călătorii, ci și investitorii din această regiune să scurteze viteza și timpul de deplasare a produselor pe care le transportă, astfel încât să se încadreze și în termenele de livrare, nu doar în cele de execuție.
Doamnelor și Domnilor,
Mesajul pe care vreau să îl adresez astăzi colegilor politicieni și tuturor oltenilor este unul de speranță: speranța într-un viitor mai bun și într-o societate modernă și deschisă! Am promis acest lucru în momentul câștigării alegerilor și ne vom ține de promisiune, indiferent de presiunile la care suntem supuși! Am încredere că spiritul Unirii va învinge, în folosul românilor!
Avem nevoie de responsabilitate, de solidaritate, de integritate, de păstrarea valorilor și de încrederea deplină în statul de drept! Iar șansa normalității democratice și a prosperității derivă din respectul față de lege, față de muncă, de instituții, de tradiții și de educație!
La mulți ani, dragi Olteni!
La mulți ani, Oltenia!
…și, vorba poetului Adrian Păunescu: „Suntem olteni pe viață și pe moarte! Suntem olteni, adică suntem munți!”